8 mai 2024

Conductele, la mare căutare! DE HOŢI!

SUSTRAGERE DE MATERIAL FEROS Miercuri, 23 februarie a.c., o patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Bucşani, a surprins în padurea din localitate, la aproximativ 500 metri de o sondă de extracţie ţiţei mai multe persoane în timp ce încărcau într-un atelaj hipo conductă metalică, aceasta aparţinând unei societăţi comerciale. În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că autorii cu vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani au decopertat solul folosind unelte specifice (cazmale, lopeţi şi pânze de bomfaier) şi au secţionat aproximativ 15 metri de conducta metalică aflată în stare de conservare. Bărbaţii intenţionau să transporte materialul feros cu ajutorul atelajului hipo la un centru de colectare a materialelor refolosibile, în vederea valorificării. *** Jandarmii le-au întocmit persoanelor în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru continuarea cercetărilor. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial