25 aprilie 2024
”Concertul Mărțișorului” – astăzi în Târgoviște

”Concertul Mărțișorului” – astăzi în Târgoviște

Astăzi, la Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște a avut loc ”Concertul Mărțișorului”, la care au participat elevi olimpici ai Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” și Colegiul Național ”Constantin Carabella”.

Arhitectura spectacolului a fost de inspirație schubertiană, în sensul prezentării unor creații muzicale de factură cultă, populară dar și lirice.

Tinerii interpreți s-au întrecut în prezentarea de excepție a unor lucrări muzicale cu grad înalt de virtuozitate, încununând cu succes atât propriul efort, cât și al îndrumătorilor și părinților lor.

Au participat: Petrea Sariana, Badea Dasiana, Andreoiu Raluca, Mina Matei, Mocanu Elena, Vulpe Alexia, Bărbuță Sara, Bucuroiu Bianca, Dragnea Eric, Stoica Maria și Pavel Alexandra Ștefania cu poezia ”Temă pentru acasă”.

Momentul surpriză al concertului a fost sosirea domnului Primar, Cristian Stan, care a înmânat tuturor domnișoarelor și doamnelor câte un mărțișor cu ocazia zilei de 1 martie.

Profesorii care au acompaniat: Andu Georgescu și Sorin Baroti.

Profesori îndrumători: Tudose Rodica, Bădica Doina, Adela Nae, Amalia Profirescu, Sorin Baroti, Gropescu Justin.

”Mulțumim gazdelor noastre, doamnei director al bibliotecii Județene, Prof. univ. dr. Agnes Erich și doamnei bibliotecar Paula Pârvulescu!”

A transmis Prof. Justin Gropescu, organizatorul Concertului

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial