joi. dec. 26th, 2024

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ
Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Dâmboviţa informează
opinia publică în legătură cu următoarele:
Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Mihăiţă Moldoveanu intenţionează
să blocheze secţiile de votare din comuna Vlădeni, zona Ţigănie, pentru a
împiedica accesul cetăţenilor şi, implicit, exercitarea de către aceştia a
dreptului de vot.
De asemenea, fie direct, fie prin intermediari care vor staţiona în
proximitatea secţiilor de votare, atât Mihăiţă Moldoveanu, cât şi candidatul
PNL, Călin Marin, vor întreprinde acţiuni nelegale cu acelaşi scop.
Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa a Partidului Social Democrat a solicitat
Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa să se implice în vederea
asigurării unui proces electoral în condiţii de maximă siguranţă pentru
cetăţenii din localitate şi cu respectarea, pe deplin, a prevederilor legale.
05.06.2016
Organizaţia PSD Dâmboviţa