21 mai 2024
COMUNICAT – Investiții de amploare în infrastructura de apă și apă uzată din județul Dâmbovița!

COMUNICAT – Investiții de amploare în infrastructura de apă și apă uzată din județul Dâmbovița!

COMUNICAT DE PRESĂ

Investiții de amploare în infrastructura de apă și apă uzată din județul Dâmbovița!

Stadiul unuia dintre cele mai reprezentative proiecte integrate din domeniul alimentării cu apă potabilă și al colectării/tratării apelor uzate, aflat în implementare la nivelul județului Dâmbovița, a fost analizat pe teren, de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, s-a deplasat astăzi, 3 februarie 2023, pe șantierele unde se realizează lucrări în cadrul contractului „Înființarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Răcari, Lungulețu, Produlești, Braniștea, Conțești”. Investiția este parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dambovita”, în valoare de aproximativ 2,22 miliarde de lei, proiect al cărui contract de finanțare a fost semnat în septembrie 2021.

Pentru lotul „Înființarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Răcari, Lungulețu, Produlești, Braniștea, Conțești” a fost încheiat un contract de aproximativ 36.000.000 de Euro (176.000.000 de lei).

În cadrul conferinței de presă susținute pe șantierul din orașul Răcari, președintele Corneliu Ștefan a făcut următoarele precizări: „Pe sectorul ce aparține orașului Răcari se realizează lucrări deextindere a rețelei de distribuție a apei în Răcari, satele Ghergani și Mavrodin – în lungime de 30 de km, unde se vor realiza și 1.520 de branșamente. Se vor reabilita 3,6 km de rețea de distribuție a apei în Răcari și peste 230 de branșamente. De asemenea, se va înființa o rețea de canalizare în Răcari și satele Ghergani și Mavrodin, în lungime de 32,5 km, pentru care au fost prevăzute și 1.745 de racorduri. Nu în ultimul rând, se vor construi și 15 stații de pompare a apei uzate, dar vor fi amenajate și conducte de refulare pe o lungime de 5 km.Valoarea totală a lucrărilor pe acest segment este de aproximativ 13.600.000 Euro (67.000.000 lei)”.

Vizita de lucru a continuatpe sectorul de la Conțești, unde se execută extinderea rețelei de canalizare în satele Conțesti, Crângași și Boteni. Datorită acestui proiect, rețeaua va fi prelungită cu aproximativ 23 de km, fiind prevăzute 1.230 de racorduri, 10 stații de pompare a apei uzate și 9 km de conducte de refulare.Valoarea totală a lucrărilor este de 31.500.000 de lei.

În comuna Produlești – satele Produlești și Broșteni, prin acest proiect se va înființa o rețea de canalizare menajeră în lungime de 16,3 km. În acest scop, se vor executa 1.000 de racorduri, se vor amenaja 16,4 km de conducte de refulare și 13 stații

de pompare a apei uzate, iar pentru realizarea acestei investiții urmează a se cheltui 33.300.000 de lei.

Pe sectorul de la Lungulețu, prin contractul amintit se vor înființa 20,7 km de rețea de canalizare, care vor include peste 1.300 de racorduri, 9,8 km de conducte de refulare și 8 stații de pompare a apei uzate, toate acestea însumând 31.600.000 lei.

În comuna Braniștea, se execută atât lucrări de extindere a rețelei de distribuție a apei potabile, cât și de înființare a unei rețele de canalizare în satul Dâmbovicioara. Porțiunea extinsă va fi de 8,6 km, iar pentru ea sunt prevăzute aproape 430 de branșamente. În Dâmbovicioara, la noua rețea de canalizare, de 8,7 km lungime, vor putea fi conectate peste 430 de gospodării. Conductele de refulare vor fi în lungime de 2,6 km. Potrivit proiectului, se vor construi și 4 stații de pompare a apei uzate. Valoarea totală a lucrărilor prevăzute pentru sectorul Braniștea este de 17.000.000 de lei.

Durata de execuție și punere în funcțiune a obiectivelor construite este de 28 de luni.

În cadrul vizitei pe care a făcut-o alături de vicepreședintele Antonel Jîjîie, președintele Corneliu Ștefan a precizat: „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul nostru este uriaș – peste 440.000.000 de Euro, iar acesta va aduce beneficii cetățenilor din 52 de localități dâmbovițene și Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Este vorba despre 19 contracte de lucrări aferente întregului proiect. 6 dintre ele au fost deja semnate și au o valoare de aproximativ 95.000.000 de Euro (468.000.000 de lei), TVA inclus,iar pentru restul de 13 localități se așteaptă depunerea ofertelor.

Mai avem semnate și 3 contracte de furnizare de utilaje, echipamente și apometre în valoare de peste 50.000.000 de lei (adică, 11.000.000 de Euro). Principalele investiții în sectorul de alimentare cu apă sunt: rețea de distribuție a apei potabile (nouă) – 300,5 km și reabilitată – 59,9 km;extinderea și reabilitarea a 198 de km de conducte de aducțiune; construirea a 8 stații de tratare a apei; reabilitarea a 11 rezervoare de înmagazinare a apei;construirea a 17 rezervoare de înmagazinare a apei potabile.

În ceea ce privește epurarea apelor uzate, investițiile sunt următoarele: înființarea și extinderea a 448 de km de rețea de canalizare; conducte-colector de transfer și refulare sub presiune – 133 km; 2 noi stații de epurare;extinderea a 7 stații de epurare.”

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial