Dum. dec. 22nd, 2024

Comunicat de presă

Cătălin Drulă, președintele USR în întâlnirea cu românii din Spania: “Alegerile acestea sunt cruciale pentru cum va arăta România pentru o generație. Pericolul cel mai mare pentru România este ca pe 9 iunie oamenii să nu realizeze importanța votului.”

Cătălin Drulă, liderul USR, a continuat astăzi, la Madrid, întâlnirile cu românii din Diaspora. La evenimentul organizat în Spania au fost prezenți Eugen Tomac, președintele PMP, Vlad Botoș, europarlamentar și Iulian Lorincz, președintele USR Diaspora, pentru a discuta despre viitorul României, planul Dreptei Unite pentru Diaspora și importanța alegerilor ce urmează.

Drulă a criticat dur actuala guvernare susținută de Iohannis, PSD și PNL, subliniind că stabilitatea promovată de aceștia înseamnă stagnare și corupție.

“Avem, în România, o guvernare care zice că promovează stabilitatea. Stabilitatea aceea înseamnă să stăm pe loc, să păstreze ei accesul la resurse și să fure”, a afirmat Cătălin Drulă, președintele USR. În cadrul întâlnirii, liderul USR a vorbit despre despre importanța alegerilor din 9 iunie 2024, arătând că rezultatul acestora va influența direcția României pentru următorii zece ani, cel puțin.

„Alegerile acestea sunt cruciale pentru cum va arăta România pentru o generație. După 2024, direcția țării va fi decisă pentru următorii zece ani sau mai mult. Pericolul cel mai mare pentru România este ca pe 9 iunie oamenii să fie obosiți sau să își facă alt program și să nu realizeze importanța votului. Trebuie să ieșim la vot, să arătăm că ne pasă de viitorul României și să dăm nota de plată celor care au făcut rău țării”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR.