Ziua de sâmbătă a fost una foarte plină, dar și foarte neconvențională, referindu-ne la felul în care a început spectacolul 20 de tăceri: cu publicul înghesuit pe scenă înconjurat de vuietul unor alarme și de vibrația nedefinită a Pământului. O imagine foarte puternică care te trimite imediat cu gândul la lupta pentru supraviețuire, care se manifestă în orice spațiu, chiar dacă vorbim de o sală de teatru. Pe Platoul Prefecturii a fost mare zarvă, în sensul bun al cuvântului, datorită recitalului companiei de teatru din Algeria, a trupei 1000facez și White Mahala. Salonul nr. 6 a păstrat tradiția cu care a început, aceea de a se juca cât mai aproape de miezul nopții, și a impresionat prin forța expresiei un public care a parcurs acest maraton teatral și care a mai găsit totuși resurse să dăruiască energie actorilor prin atenția și implicare.
Astăzi, 11 iunie, în ultima zi de Festival, Conferința celor doi importanți oameni de teatru coreeni, Jeungwoo Son și Hyungjong Song, a împărtășit un strop din fragilitatea, dar și din determinarea spiritului oriental care, bineînțeles, că se regăsește și în stilul lor de joc. Conferința lor a fost precedată de o conferință la care a participat întregul board al festivalului, ca o încununare a celor 10 zile de Întâlniri Babel. Toți au vorbit despre impactul major pe care îl are Babel în formarea publicului de mâine și despre aspectul profund uman.
La Muzeul de Istorie, de la orele 18:00, Compania de Teatru Nolddang prezintă spectacolul Oedipus – Cei care vor să știe care vorbește despre dorința ființei umane de a cunoaște adevărul lucrurilor. Cu toții suntem nerăbdători să știm adevărul, asemenea regelui Oedip. Ce poate însemna „a ști”?
De la orele 20:00, Teatrul KTO aduce în Sala Mare, Corul orfanilor, ultimul spectacol din festival. Nu întâmplător, ci revelator, nu optimist, ci realist, nu trist, ci purificator, pentru că, așa cum nota un important critic polonez în urma vizionării acestui spectacol, nimic altceva nu putem face și cu nimic nu ni se impune să fim mai mult de acord, decât cu propria singurătate.
Babel este și va fi un leac împotriva singurătății.