Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște este prezent în perioada 26 – 27 mai 2023, la Târgul European al Castelelor, ediţia a VIII-a, organizat la Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara, eveniment unic în România, care doreşte să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din ţară şi din Europa.
În cele două zile ale târgului, vizitatorii standului vor putea primi informații despre atracțiile turistice din judeţ și posibilitățile de petrecere a timpului liber. Printre obiectivele promovate se numără muzeele şi casele memoriale din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște (Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, Peştera Ialomiţei, Curtea Domnească din Târgoviște, Turnul Chindiei, Casa-Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana-Pandele, Muzeul de Artă din Târgoviște, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti etc.)
În cadrul evenimentului, materiale de promovare şi informare despre muzeele şi obiectivele turistice din judeţ vor fi distribuite publicului participant.