În 2007, Comisia Europeană a decis ca în fiecare an, la data de 18 octombrie, să se marcheze Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane.
În acest context, pe întreg continentul au loc acţiuni preventive în scopul conştientizării populaţiei în ceea ce priveşte amploarea traficului de persoane şi a efectelor sale la nivel individual, familial sau social.
La nivel local, începând cu ora 10:00, la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu va avea loc o acţiune de informare a elevilor cu privire la traficul de finite umane, aceasta fiind continuată, începând cu orele 14:00, la Şcoala Coresi.