mie. dec. 25th, 2024

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare au identificat autorii în cazul unui furt de eclise

Lucrători din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Târgovişte au fost sesizaţi că din zona liniei de cale ferată Teiş, au fost sustrase 5 perechi de eclise. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care în urma activităţilor de verificare şi cercetare a reuşit identificarea autorilor în persoana numiţilor B.N., de 32 de ani şi C.D., de 58 de ani, ambii din comuna Bezdead.

Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt de componente C.F.R, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4, alin l şi art 6 alin. 1 din Legea 289/ 2005.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor două persoane.