lun. sept. 16th, 2024

O femeie a reclamat la poliţia din Fieni că locuinţa tatălui ei a fost călcată de hoţi.

Din interior ar fi dispărut bani, bijuterii şi parfumuri, spun poliţiştii.

Investigatorii au constatat ulterior că un tânăr, de 18 ani, din localitate, alături de patru adolescenţi, ar fi cei care ar fi dat spargerea.

“La data de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de către o femeie de 54 de ani cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința nelocuită a tatălui acesteia, în localitatea Fieni.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 18 ani, din Fieni.

Pe parcursul zilei de 2 iulie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Acesta este bănuit că, în perioada 25-29 iunie a.c., împreună cu patru minori, ar fi pătruns într-o locuință din Fieni, prin forțarea ușii de acces, și ar fi sustras diverse bunuri (bani, bijuterii, parfumuri).

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de peste 90%. În cauză, cercetările continuă în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat IPJ Dâmboviţa.