vin. dec. 27th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_mpolPeste 120 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii rutieri, în decursul a 5 ore

 

In intervalul orar 15:00-20:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală Târgovişte şi Băleni, au desfăşurat o acţiune pe linia verificării respectării regulilor de circulaţie  de către participanţii la traficul rutier, pe raza localităţilor limitrofe municipiului Târgovişte.

 

Astfel, au fost oprite în trafic, pentru control, peste 360 de autovehicule.

 

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 14 840 de lei.

 

52 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru neportul centurii de siguranţă şi 8 pentru folosirea telefonului mobil în timpul deplasării, fără ca acesta să fie prevăzut cu sistem tip „mâini libere”.

 

Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a 4 conducători de atelaje hipo şi a 6 pietoni, pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice a acestor categorii de participanţi la trafic.

 

De asemenea, un conducător auto a fost amendat pentru nerespectarea Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, fiindu-i retrase certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.

 

 

 

Totodată, 2 bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie ori conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, ori neînregistrat, potrivit legii”, şi alţi doi pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.