lun. dec. 23rd, 2024

“Au fost foarte multe versiuni, foarte multe speculaţii referitoare la candidatura mea. Îi asigur pe locuitorii comunei Hulubeşti că mai am foarte mult de lucru, că mai am foarte multe de făcut în comuna Hulubeşti. Până nu o să termin toate proiectele pe care le-am început, până nu voi crea o viaţă mai bună, economică şi spirituală, să creez locuri de muncă în localitate nu mă voi gândi să mă retrag din funcţia de primar, bineînţeles dacă voi avea sprijinul majorităţii cetăţenilor. Oferte am avut în această perioadă de la toate partidele politice pentru a candida pe listele lor. Dar vreau să le spun tuturor liderilor politici care sub o formă sau alta au speculat sau mi-au făcut ofertă directă că ceea ce am făcut în comuna Hulubeşti eu nu am făcut decât cu ajutorul preşedintelui CJD, dl Florin Popescu, şi cu sprijinul necondiţionat al PDL. Niciodată nu mă voi gândi să schimb formaţiunea politică, să cobor din această căruţă, pentru că PDL a fost singura formaţiune politică ce a înţeles că trebuie să se schimbe ceva şi în viaţa rurală, cel puţin în comuna Hulubeşti. Nu este adevărat că voi schimba coloratura politică sau că voi candida în altă parte decât la primăria comunei Hulubeşti. Bineînţeles că acest lucru se va întâmpla dacă voi fi acceptat, dacă mi se va propune de către această formaţiune politică”, a declarat pentru Jurnal de Dâmboviţa, Adrian Chiriţă, primarul comunei Hulubeşti.