vin. dec. 27th, 2024

În perioada 02 – 06 septembrie, în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri s-a desfăşurat „Exerciţiul comun de antrenament în domeniul asigurării şi restabilirii ordinii publice” la care a participat, sub conducerea instructorilor militari din cadrul centrului, o subunitate formată din cadre aparţinând Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova alături de o subunitate de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.

Exerciţiul face parte din activităţile programate a se desfăşura în cadrul proiectului “Consolidarea capacităţilor Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova”, care va fi derulat de Jandarmeria Română, în beneficiul instituţiei similare din ţara vecină, cu finanţare din bugetul de asistenţă oficială pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al României în anul 2013.

Scopul acestui proiect, aflat în curs de implementare pe durata a 16 luni, începând cu luna iulie a.c., de către Jandarmeria Română – prin Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, constă în dezvoltarea capacităţii globale a Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova de executare a misiunilor de securitate din competenţă, prin întărirea profesionalismului personalului şi transferându-i acestuia cunoştinţele şi deprinderile necesare, în conformitate cu standardele europene în materie.