Dum. dec. 22nd, 2024

primari-pnl---ps „A făcut mare vâlvă prezenţa celor cinci primari ai Partidului Naţional Liberal la o întâlnire la Mija… Am vorbit cu toţi cei cinci, cu trei dintre ei chiar m-am întâlnit, şi au spus că au fost anunţaţi, invitaţi la o întâlnire, nicidecum de partid, o întâlnire care avea ca temă principală PNDL 2… Au fost anunţaţi că vor participa directori de deconcentrate, dar şi că se va discuta şi despre tema referendumului pentru familia tradiţională.

Nu a fost niciun angajament din partea celor cinci primari, nu a fost nicio decizie pe care s-o ia, iar mie mi-au spus textual, fiecare în parte, că nu părăsesc Partidul Naţional Liberal şi că au căzut într-un joc de imagine diabolic al PSD-ului, au fost puşi pe primul rând, fotografiaţi şi apoi acea poză s-a rostogolit în presă… Din punct de vedere al consecinţelor, nu urmează nicio consecinţă de natură administrativă, nu există probabilitatea să fie sancţionaţi în vreun fel sau altul.

Toţi au proiecte în diverse faze pe PNDL 2, banii oricum nu vor fi suficienţi nici pentru primarii PSD, şi încearcă şi ei, văzând lipsa acută de la nivel local, poate îmbunează pe cei care au pixul în mână şi semnează alocări de fonduri şi poate prind şi ei ceva…”, a declarat preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, Gabriel Grozavu.