Nenorocire, în această după-amiază, în comuna Comișani.
Un tânăr în vârstă de numai 20 de ani și-a pierdut viața după ce s-a electrocutat.
Apropiații lui povestesc că tragedia s-a întâmplat după ce tânărul ar fi atins cu o țeavă firele de înaltă tensiune.
Martorii au sunat la 112 și au cerut de urgență intervenția salvatorilor.
Un echipaj de la ambulanță a ajuns repede la locul solicitării.
Din păcate, în pofida manevrelor făcute de echipajul de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița, în cele din urmă a fost declarat decesul.
Cazul este anchetat și de polițiști. Aceștia urmează să stabilească, după ce se va face necropsia, împrejurările și cauza exactă a morții tânărului.
Bunul Dumnezeu să îl odihnească și să dea multă putere familiei greu încercate.