10 mai 2024

Ce țeapă a luat un târgoviștean care a comandat panouri de construcții pe internet!

baniCOMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa atrage atenţia cetăţenilor:

Atenţie la comerţul online ! Fiţi prudenţi astfel încât să nu deveniţi victima unor înşelăciuni în acest domeniu !

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgoviște au fost sesizaţi de un bărbat de 34 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost înşelat cu 1.800 de lei.

Din cercetări a reieşit că acesta a apelat la un site destinat comerțului online pentru a achiziționa panouri de construcții.

În urma unei convorbiri telefonice cu un bărbat care s-a recomandat a fi administratorul unei societăți comerciale din Iași, persoanei vătămate i s-a indicat să depună 1.800 de lei într-un cont, în vederea rezervării bunurilor.

După depunerea banilor, presupusul vânzător nu a mai putut fi contactat, bărbatul realizând că a fost înşelat.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Se efectuează cercetări în vederea identificării principalului bănuit şi recuperării prejudiciului.

Pentru a nu deveni victima unei înşelăciuni în domeniul comerţului online, poliţia dâmboviţeană vă recomandă:

Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet, de la persoane necunoscute.

Se recomandă să folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiţi produsele după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat.

Manifestaţi atenţie şi în cazul în care oferta este foarte tentantă; trebuie luată în considerare existenţa unor detalii care ar fi putut fi omise din anunţul de vânzare, iar pentru unele nelămuriri solicitaţi-i vânzătorului mai multe informaţii.

În cazul în care efectuaţi, totuşi, plata online pentru diferite produse, manifestaţi atenţie când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet; verificaţi întotdeauna daca preluarea datelor se face prin protocol securizat (url-ul de tip https:// înseamnă protocol securizat, iar http:// e necriptat).

Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail.

Este recomandat să cumpăraţi de la companii cunoscute sau cu care aţi mai avut anterior contacte comerciale şi despre care nu există comentarii negative ale altor clienţi pe forumuri ori pe site-urile de evaluare a serviciilor.

Verificaţi politica respectivei companii de returnare a bunurilor pentru eventualitatea că nu sunteţi mulţumiţi de ceea ce aţi comandat.

Este important să tipăriţi la imprimantă comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial