29 martie 2024
Ce surprize ţi-a pregătit Teatrul Tony Bulandra de Crăciun!

Ce surprize ţi-a pregătit Teatrul Tony Bulandra de Crăciun!

emerichbCONCERT EXTRAORDINAR DE CRĂCIUN EMERIC IMRE & BAND LA TEATRUL TONY BULANDRA DIN TÂRGOVIŞTE

 

După ce a încântat întreaga ţară cu noile sale cântece, renumitul folkist Emerich Imre, împreună cu invitaţii săi speciali, va susţine, în data de 19 decembrie 2015, la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, un concert extraordinar dedicat sărbătorilor de iarnă. Pe lângă piese îndrăgite din repertoriul său deja consacrat, concertul va prezenta publicului piesele de pe ultimul album al solistului – “Iarna mea cu ochii mari”, un album de o sensibilitate aparte, prin intermediul căruia artistul intenţionează să dăruiască publicului faţete de viaţă, năzuind în “speranţa într-o lume care să redescopere frumosul şi esenţa vieţii trăite cu iubire şi pace”.

Aşa cum însuşi solistul a declarat, albumul conţine piese compuse de-a lungul vremii, de dragoste şi de iarnă. Conţine şi o colindă ale cărei versuri au fost scrise în mod special de Adrian Păunescu. Pentru definitivarea albumului, şi-au unit eforturile unii dintre cei mai buni instrumentişti şi textieri din ţară.

Acest album este menit să aducă puţină linişte necesară, până la renunţarea de sine, în favoarea bucuriilor cuvenite şi a fericirii la purtător. Iubesc iarna pentru fierbintele semnpe care mi-1 trimite, de fiecare dată, cu ninsoarea şi glasul ramurilor îmbrăţişându-se şi vorbind în şoapte despre primăvara care va să vie. Iarna înseamnă gerul despărţirii şi împotriva lui am construit acest album, cu dedicaţie precisă pentru toţi cei care ne iubesc muzica şi pe noi, izvoditorii de sunete îmbrăcate în muzică. Îi respectăm şi de aceea le cântăm live aşa cum se cuvine, într-o frumoasă reverenţă faţă de cheia

Emeric Imrenu va fi, însă, singurul care va încânta auzul celor veniţi să se împărtăşească de magia şi bucuria iernii, publicul având şansa de a o reîntâlni pe talentata Cristina Maria Dan, câştigătoarea Premiului special al Primăriei Municipiului Târgovişte şi al Premiului special Daniela Vlădescu în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Creație şi Interpretare a Romanţei „CRIZANTEMA DE AUR”, care va cânta în deschiderea concertului.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 decembrie 2015 începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra. Cu ocazia concertului, doritorii vor putea să şi achiziţioeze albumul “Iarna mea cu ochii mari”. Pentru rezervări și alte informații , vă rugăm să contactaţi Teatrul Tony Bulandra la numărul de telefon: 0245.210.046 sau direct la sediu teatrului din Bulevardul Regele Carol I, Nr. 43, Târgovişte.

Vă aşteptăm cu drag !

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial