TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Ce surpriză uriașă au avut polițiștii după ce au tras trei șoferi pe dreapta!

rutiInfracţiuni la regimul rutier, cercetate de poliţiştii dâmboviţeni

Poliţiştii rutieri au depistat trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe raza județului, deşi nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Un alt bărbat a fost depistat pe DN 1 A, în localitatea Crevedia, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație de autoritățile din Germania.

De asemenea, polițiștii au oprit pentru control, pe raza orașului Pucioasa, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Brănești.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0.54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Totodată, alți doi bărbați sunt cercetați după ce au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme ale căror autorizații provizorii de circulație erau expirate.

 

Pe numele celor în cauză, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.