vin. dec. 27th, 2024

batl1JPGUn tânăr de 23 de ani, din Târgoviște, se zbate între viață și moarte, după ce a fost bătut cu sălbăticie la ieșirea dintr-o discotecă, în comuna Lucieni, județul Dâmbovița.

batl5JPGPoliția l-a reținut pe unul dintre agenții de pază ai localului și îl cercetează pentru tentativă de omor. Patronul discotecii susține însă că victima a plecat pe picioare, după ce a provocat un scandal în local.

batutluciTânărul a petrecut alături de prietenii lui în discotecă, iar la un moment dat și-ar fi aprins țigara, povestește patronul discotecii. Cum în local tocmai se aflau în control pompierii, un agent de pază i-ar fi cerut să nu mai fumeze sau să părăsească discoteca.

batlJPGTânărul nu numai că nu a ascultat, ci l-ar fi lovit pe bodyguard, după care a plecat – spune administratorul discotecii.

Prietenii victimei susțin însă că agentul de pază și-a găsit ajutoare și a ieșit din local să se răzbune pe clientul recalcitrant. Bărbatul a fost bătut până nu s-a mai putut ridica de pe jos, apoi a fost dezbrăcat și abandonat în stradă.

Prietenii victimei au sunat imediat la 112. Iar ambulanța l-a transportat de urgență pe tânărul rănit la spitalul din Târgoviște. Aici, medicii și-au dat seama că e în stare critică și l-au trimis la o clinică din București. Poliția a început cercetările și i-a audiat pe toți cei care au asistat la conflict.

batl3JPGAu tăbărât pe el cu pumnii și picioarele, i-au dat”, spune un martor.

”Dupa ce l-au bătut, l-au lăsat în pielea goală, l-au bătut patronul, fiii lui și bodyguarzii”
, povestește un prieten.

bodygPatronul discotecii susține că tânărul a plecat nevătămat din discotecă și nu știe ce s-a întâmplat afara.

batl4JPG”Nu l-am bătut, ba, din contra, el a bătut bodyguardul. Totul a pornit de la faptul că și-a aprins țigara”, spune patronul discotecii.

Medicii legiști au constatat că victima are nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.

Bodyguardul localului a fost arestat preventive pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, riscă ani grei în spatele gratiilor pentru tentativă de omor.