mie. dec. 25th, 2024

masinilovitegLe-a lovit mașinile, în parcare, după care a fugit! S-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 22.00, la Blocul 8 din Găești. Proprietarii s-au trezit cu autoturismele bușite, dar nu au mai avut de unde să-l ia pe autor.

Probabil din cauza poleiului, șoferul a derapat, a intrat într-un Seat Cordoba aparținând lui Gheorghe Enea, care – în urma impactului, a ricoșat în autoturismul parcat lângă, proprietatea unui polițist din Mătăsaru.

Oamenii legii știu, la această oră, că mașina șoferului care a produs accidentul are culoarea albastră și îi dau acestuia 24 de ore să se prezinte la Poliție și să le prezinte păgubiților asigurarea. În caz contrar, va rămâne fără permis și va suporta o amendă mult mai mare. Ceea ce trebuie să știe șoferul vinovat este că el va fi cu siguranță descoperit, iar consecințele de suportat vor fi mult mai dure decât dacă se vine de bunăvoie.

sursa – Cronica de Găești