3 mai 2024
Ce frumos a fost sărbătorită Ziua universală a iei, la Titu!

Ce frumos a fost sărbătorită Ziua universală a iei, la Titu!

Începând din anul 2013, la 24 iunie este sărbătorită “Ziua Universală a Iei”, o iniţiativă a comunităţii online “La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu (2012), care a propus ca această dată, când are loc sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi sărbătoarea străveche a Sânzaienelor, să devină o zi dedicată iei.

Ieri, 23 iunie 2023, Casa de Cultură Titu și Biblioteca Orășenească Titu cu sprijinul Primăriei Orașului Titu și al Consiliului Local Titu, au organizat în avans evenimentul cu tema: „TITU POARTĂ IE!”- Ediția a XI-a .

În cadrul evenimentului a luat cuvântul doamna prof. Gabriela Chițu – viceprimar al orașului Titu, care a vorbit despre importanța zilei de 24 iunie, urmând apoi un moment artistic susținut de: Ansamblul de dansuri populare „Trandafir Dâmbovițean” al Casei de Cultură Titu, Grupul Artistic „ArtTitu” al Bibliotecii Orășenești Titu și Academia de Dans Andra Gogan.

Evenimentul s-a finalizat cu parada costumelor populare ce a adus plus de valoare evenimentului prin frumusețe și culoare. Mulțumim tuturor pentru participare!

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial