Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti, după ce au fost depistaţi efectuând transport public de persoane, fără respectarea condiţiilor legale
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul transportului de persoane.
Astfel, poliţiştii au depistat 2 bărbaţi pe raza oraşului Găeşti, în timp ce efectuau transport de persoane, pe ruta Găeşti-Bucureşti.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei în cauză nu sunt autorizaţi, conform legii, pentru a efectua transport public de persoane.
Pe numele conducătorilor auto au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „exercitare, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale”, faptă prev. şi ped. de art. 348 din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet.
Două persoane sunt cercetate de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni la Codul Rutier
Poliţiştii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN 7, în oraşul Găeşti, un ansamblu de vehicule condus de un cetăţean irakian, de 45 de ani.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că permisul de conducere al bărbatului este necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”.
De asemenea, un tânăr, de 20 de ani, din judeţul Argeş, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, după ce a fost depistat de poliţiştii găeşteni conducând un moped pe raza localităţii Şelaru, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.