La data de 21 februarie a.c., începând cu ora 11.00, la sediul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost organizată o conferință de presă în cadrul căreia domnul adjunct al inspectorului șef, comisar șef de poliție Păun Sorin a prezentat situația operativă și bilanțul accidentelor de circulație înregistrate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița în luna ianuarie a anului 2019.
I. SITUAȚIA OPERATIVĂ ÎNREGISTRATĂ LA NIVELUL I.P.J DÂMBOVIȚA ÎN IANUARIE 2019
În prima lună a acestui an, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizate 952 de infracțiuni, dintre care 42 de natură economico-financiară, 748 judiciare și 162 de altă natură.
În cazul a 1.261 de infracțiuni s-a început urmărirea penală.
Din totalul infracțiunilor de natură judiciară, 406 au fost contra persoanei, dintre care 231 de loviri sau alte violențe și 65 de amenințări.
În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, în perioada de referință, au fost înregistrate 213 sesizări privind comiterea de furturi și 3 sesizări privind săvârșirea de tâlhării.
Cele mai multe infracțiuni de furt au privit sustragerile din locuințe (29) și din societăți comerciale (29).
De asemenea, au fost sesizate 14 furturi din buzunare, genți și poșete, 14 din auto și 16 de animale și păsări.
Pe linie de evaziune fiscală au fost sesizate 4 infracțiuni, iar la Codul Silvic, 25.
În mediul stradal, au fost sesizate 22 de fapte penale, 21 dintre acestea fiind furturi și 1 tâlhărie.
De asemenea, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, au fost sesizate 108 infracțiuni de lovire sau alte violențe, 12 amenințări, 46 de furturi și 37 de distrugeri.
Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în perioada supusă analizei, polițiștii din Dâmbovița au organizat 9 razii și 579 de acțiuni, dintre care 102 au fost pe linie de poliție rutieră, 50 pe linie de ordine publică și 45 în domeniul investigațiilor criminale. În domeniul investigării criminalității economice, au fost organizate 32 de acțiuni.
La nivelul secțiilor de poliție rurală și a posturilor de poliție, au fost organizate 337 de acțiuni.
În perioada supusă analizei, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat 9.913 sancțiuni contravenționale.
Din totalul acestora, 1.392 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 114 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 85 la Legea 171/2010 privind contravențiile silvice.
Alte 10 amenzi au fost aplicate pe linie de pază și protecție a bunurilor, potrivit Legii 333/2003.
Cele mai multe amenzi, 7.964, au fost aplicate participanților la trafic, dintre care 2.414 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 185 fiind pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise. Alte 142 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neacordarea priorității de trecere și29 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, 1.092 de conducători auto au fost sancționați pentru neutilizarea centurii de siguranță, 96 pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil, 33 pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire și 291 pentru încălcarea normelor referitoare la oprirea sau staționarea autovehiculelor.
Totodată, pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor instalate la trecerile la nivel cu calea ferată, au fost aplicate 7 amenzi, iar pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată, 5.
De asemenea, 2 șoferi au fost amendați pentru neechiparea corespunzătoare a autovehiculului cu anvelope de iarnă, 6 pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, iar alți 14 pentru circulația pe un sector de drum unde accesul era interzis.
Pentru indisciplina pietonală au fost aplicate 959 de sancțiuni contravenționale, pentru abaterile comise de bicicliști, 681, iar pentru nerespectarea regulilor de circulație de către căruțași, 159.
II.BILANȚUL ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE ÎNREGISTRATE ÎN CURSUL LUNII IANUARIE A.C., LA NIVELUL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA
În luna ianuarie a.c., pe raza județului Dâmbovița au fost înregistrate 10 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 3 persoane, rănirea gravă a altor 8 și vătămarea corporală ușoară a unei persoane.
De asemenea, s-au înregistrat și 32 de evenimente rutiere ușoare, în urma cărora 44 de persoane au fost rănite ușor.
La nivelul județului Dâmbovița, principalele trei cauze generatoare de accidente de circulație (73,80%) sunt viteza (13 accidente de circulație, dintre care 2 grave), indisciplina pietonală (12 accidente de circulație, dintre care 5 grave) și neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor ( 6 accidente de circulație, dintre care 1 grav).
Pe drumurile naționale ce tranzitează județul s-au înregistrat 12 accidente de circulație, dintre care 2 au fost grave, iar pe cele județene, 14, dintre care 4 grave.
Astfel, pe DN 71, pe tronsonul Bâldana-Târgoviște s-au înregistrat 2 accidente de circulație, iar pe sectorul Târgoviște-Cota 1000, alte 2.
Pe DN 72 , pe sectorul Găești-Târgoviște s-au produs 2 accidente rutiere.
Pe DN 7, pe raza localităților Lungulețu-Titu-Produlești s-au înregistrat 3 evenimente rutiere, iar în Tărtășești, 1.
Pe DN 1A, pe tronsonul Crevedia-Cornești au avut loc un accident de circulație.
Pe drumurile comunale s-au înregistrat 6 evenimente rutiere negative, dintre care 2 au fost grave, pe străzile din mediul urban, 8 (2 grave, 6 ușoare), iar pe cele din rural, 2 (2 grave).
În zilele de joi, s-a înregistrat cel mai mare număr de accidente rutiere cu victime, respectiv 8 (19.04% din total), dintre care 2 au fost grave.
În zilele de luni și vineri, s-au produs câte 7 evenimente rutiere, iar duminica, câte 6.
Conform statisticilor, în intervalul orar 18:00-21:00, s-a înregistrat cel mai mare număr de accidente rutiere cu victime, 5, acest interval însumând 30.95 % din total.
Persoanele predispuse a fi implicate în evenimente rutiere negative sunt cele cu vârsta cuprinsă între 46 și 60 de ani.