Vizita de lucru, pe care delegația Consiliului Județean Dâmbovița o efectuează în aceste zile în Republica Moldova, a continuat ieri, 25 iulie 2018, în Raionul Ștefan Vodă, la Școala de Arte „Maria Bieșu”, unde a avut loc o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri din zonă, reprezentanți ai școlilor profesionale, de arte și meserii din raion și reprezentanți ai structurilor locale de ocupare a forței de muncă.
Președintele Raionului Ștefan Vodă, Nicolae Molozea, a subliniat, în cadrul acestei reuniuni, rezultatele deosebite care s-au obținut în baza programelor comune în domeniile: cultural, sportiv, tineret și educațional și a altor acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre Județul Dâmbovița și Raionul Ștefan Vodă, făcând referire la faptul că, în anul 2016, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a hotărât să sprijine financiar proiectul de reabilitare, modernizare şi dotare a Liceului Teoretic din oraşul Ştefan Vodă, dar şi a căminului – internat al acestei instituţii, unde sunt cazaţi peste 100 de elevi veniţi la studii de pe întreg teritoriul raionului. Din valoarea totală a investiţiei, de 1.394.534 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița a contribuit cu suma de 714.838 lei.
Președintele Nicolae Molozea le-a mulțumit reprezentanților Județului Dâmbovița pentru sprijinul financiar acordat în cadrul acestui proiect de reabilitare a Liceului „Ștefan Vodă”, instituție de învățământ sub al cărei acoperământ se adună peste 600 de elevi din raion.
Oficialii celor două administrații au discutat împreună cu participanții la eveniment despre starea actuală a relațiilor economice dintre Republica Moldova și România și au fost analizate posibilitățile de perfecționare profesională în concordanță cu cerințele actuale ale pieței.
Vicepreședintele Senatului României, Adrian Țuțuianu, a concluzionat că pentru a avea o societate prosperă, susținută de o economie solidă, școala trebuie să formeze profesioniști adevărați în fiecare domeniu, iar acest lucru poate fi posibil atât prin asigurarea unei concordanțe între oferta de locuri pentru calificare și cererea fiecărui sector în parte, cât și printr-o pregătire profesională aplicată pe fiecare domeniu în parte.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a declarat că este încrezător că relațiile stabilite între Raionul Ștefan Vodă şi Judeţul Dâmboviţa, în calitate de părţi ale acordului de înfrățire încheiat, vor cunoaşte în continuare o evoluţie benefică în vederea realizării unei cooperări economico-sociale solide şi durabile.
Agenții economici care însoțesc delegația Consiliului Județean Dâmbovița și-au prezentat, pe rând, oferta de locuri de muncă din partea firmelor pe care le administrează și au subliniat importanța organizării acestui tip de întâlniri.
În acest sens, colaborarea între Județul Dâmbovița și Raionul Ștefan Vodă va continua prin consolidarea parteneriatului existent, cu accent pe dimensiunea economică şi cea umană.
Astăzi, delegația dâmbovițeană va avea întâlniri similare celor din Raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă și în Raionul Căușeni, înfrățit cu Județul Dâmbovița, în data de 1 decembrie 2017, prin semnarea Înțelegerii de Cooperare între Județul Dâmbovița și Raionul Căușeni, stabilită prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr. 295/24.10.2017.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița