lun. dec. 23rd, 2024

2Trei turiști din județul Olt aflați în dificultate în Masivul Montan Bucegi au fost sprijiniți de jandarmii montani.

Duminică, 27 martie a.c, în urma unui apel telefonic, jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.

Cei trei turişti din județul Olt se aflau în deplasare cu autovehiculele pe DJ 714 Peștera-Moroeni și intenționau să ajungă la domiciliu. La un moment dat, în zonele Cabana Roșie și Plaiul Mircii au derapat şi nu au mai putut continua deplasarea cu autovehiculele, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a stratului de zăpadă depus pe drumul principal.

În urma acțiunii jandarmilor montani, turiștii au fost sprijiniți să deblocheze autovehiculele şi conduşi în siguranță până în zona sanatoriului Moroeni, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

***

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA