Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, cercetate de poliţiştii dâmboviţeni
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au oprit, pentru control, pe raza localităţii, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din Gura Foii.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele tânărului, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr, de 19 ani, din Perşinari, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, deşi valabilitatea autorizaţiei provizorii de circulaţie era expirată din anul 2014.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul a fost pus în circulaţie pe drumul public de către proprietar, un bărbat de 44 de ani.
Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ori neînregistrat, potrivit legii”, respectiv „punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ori neînregistrat”.