sâm. dec. 28th, 2024

polei-gheataCOMUNICAT DE PRESĂ

Poliția rutieră le reamintește conducătorilor auto:

Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Aşadar, echipaţi-vă maşina corespunzător! Prevederile legale interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, însă fără a face vreo referire la o dată calendaristică.

Această contravenţie se sancţionează cu 9 până la 20 puncte-amendă, sancţiunea fiind însoţită de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare. De asemenea, vi se va elibera o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Potrivit legislaţiei, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile: ” MS”,” M+S”,” M.S.”sau ” M&S”, fără a fi incluse în această categorie anvelopele marcate numai ” all seasons”.

Poliţia rutieră le recomandă tuturor conducătorilor auto să asigure din timp dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, pentru a nu fi luaţi prin surprindere!