Infracțiune de agresiune sexuală, cercetată de polițiști
Ieri, 11 iulie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tărtășești au fost sesizați cu privire la faptul că o adolescentă de 15 ani ar fi fost agresată sexual.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, la data de 10 iulie a.c., aceasta, împreună cu o altă adolescentă, ar fi plecat de bunăvoie de la domiciliu cu un tânăr de 19 ani, care, ulterior, i-ar fi făcut avansuri de natură sexuală.
Întrucât tânăra l-a refuzat, bănuitul le-a solicitat celor două să coboare din autoturism, fără să le lovească ori să le amenințe.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.