Doi bărbați bănuiți de ultraj, reținuți de polițiști
La data de 04 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de ultraj.
Pe parcursul acestei zile, cei în cauză vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În sarcina lor s-a reținut că, în cursul aceleiași zile, au fost depistați de doi lucrători silvici în timp ce transportau material lemnos sustras dintr-o pădure din Cazaci.
Față de aceștia, bănuiții ar fi exercitat acte de violență.