AZI, la Batalionul 22 Transport Dâmboviţa se acordă Drapelul de luptă al unităţii!
Marţi, 1 martie, începând cu ora 11.00, în cazarma Batalionului 22 Transport „Dâmboviţa”, va avea loc ceremonia militară prilejuită de…
Marţi, 1 martie, începând cu ora 11.00, în cazarma Batalionului 22 Transport „Dâmboviţa”, va avea loc ceremonia militară prilejuită de…
Când mă uit la figura hoţului de găini din Vaideeasca, pe numele lui Ştefan Daniel Lăcătuşu, îmi vin în minte…
“Imediat după aflarea veștii, deoarece această familie frecventa Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Comișani, pastorul Bisericii Adventiste de…
O adolescentă de 15 ani, din Târgoviște, a ajuns de urgență la spitalul județean după ce a consumat plante etnobotanice!…
Ai datorii mai vechi de trei luni la Termica? Aşteaptă-te să te debranşeze cât mai curând! Conducerea Termica Târgovişte spune…
Zapezile si viscolul, despre care meteorologii ne-au avertizat inca de luni, n-au intarziat sa apara. In centrul, sudul si vestul…
Intr-o tara cu prea putine aziluri se poate ajunge usor intr-o situatie ca cea din Gaesti, unde o femeie de…
Un agent din cadrul Departamentului Logistic al IPJ Dâmbovița a fost implicat într-un accident, pe drumul național ce leagă Târgoviște…
Sub acelasi acoperis nu mai e loc pentru o femeie din Gherghani si propriul ei fiu. Barbatul o ameninta intr-una…
“Cine a simțit cel mai tare intervenția Poliției Comunitare? Poate doar o parte a presei. Asta atunci când făceau zid…
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.
Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.