Sute de familii rămân fără curent electric timp de 8-9 ore, o dată pe săptămână, în irezistibilul Găeşti. A devenit ceva normal în simpaticul nostru orăşel ca sistematic să aibă loc căderi de tensiune, punând în pericol echipamentele electrice şi aparatele electrocasnice. Toată vara s-au electrocutat ciorile şi au buşit transformatoarele şi de atunci se tot repară, se tot cârpeşte, dar nimic nu se clinteşte. Situaţia este jalnică. Muncitorii Electrica tot secţionează la circuite, cât e ziulica de lungă, pe circa 50 de metri, nemâncaţi, nebăuţi, neurinaţi. Electrica nu investeşte, munceşte pe sărite şi este interesată doar să încaseze facturile şi să exploateze cu costuri cât mai mici sistemul. E bine de ştiut că Electrica are numai drepturi şi nicio obligaţie faţă de clientul bun platnic, chit că nu beneficiază de servicii. Chiar dacă este reclamată la OPC, Electrica iese basma curată (vezi explicaţia cioara electrocutată). Fluctuaţiile de curent, în urma cărora calculatoarele sau alte obiecte electrocasnice sunt bulite, nu pot fi dovedite. Până la urmă, nu Electrica e de vină, ci clientul, că stă cu ele în priză. Plângerile curg pe bandă rulantă, dar aci la noi, doar Electrica e-n floare, nici în sârmă nu o doare! Articol semnat de Mariana Ionescu