CĂTRE, INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA Având în vedere dezbaterile din cadrul Colegiului Prefectural din data de 29.07.2011 Privind informaţiile referitoare la stadiul recalculării pensiilor şi situaţia acordării drepturilor baneşti pentru grupele I şi a-II-a de muncă Prezentarea Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa Începând cu data de 1 ianuarie 2011 CJP funcţionează cu un număr de 71 de salariaţi, din care: • 62 funcţionari publici (5 cu funcţii de conducere şi 57 cu funcţii de execuţie); • 9 personal contractual. Astfel, după restructurare/reorganizare CJP Dâmboviţa are activitatea coordonată astfel: • de un Director Executiv, în subordinea căruia se găsesc compartimentele: – Audit, – Resurse Umane, – Juridic, – Comunicare şi Relaţii Publice, – Informatică, – Accidente de Muncă şi Boli Profesionale, şi – Serviciul Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă; • de un Director Executiv Adjunct – Direcţia Stabiliri şi Plăţi Prestaţii, în subordinea căruia se află: – Serviciul Stabiliri Prestaţii; – Compartimentul Plăţi Prestaţii; – Compartimentul Pensii Internaţionale; • de un Director Executiv Adjunct – Direcţia Economică, Evidenţă Contribuabili, în subordinea căruia sunt: – Serviciul Evidenţă Contribuabili, – Compartimentul Financiar – Contabilitate, – Compartimentul Registratură Generală Şi Bilete De Tratament, – Compartimentul Achiziţii Publice; Activitatea Direcţiei Stabiliri şi Plăţi Prestaţii Efectuarea recalculării pensiilor În perioada 1 ianuarie 2011 – 30 iunie 2011 au fost înregistrate un număr de 4832 cereri de modificare de drepturi în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, din care au fost finalizate în primul semestru 986 cereri; menţionăm faptul că pentru celelalte 3846 de cereri nesoluţionate nu deţinem procedura informatică de aplicare. În aceeaşi perioadă au fost soluţionate, concomitent, 5660 de cereri restante anilor anteriori (din totalul de 6488 cereri, anume: 2883 cereri din anul 2009 şi 3605 cereri din anul 2010), pentru restul de 828 de cereri nesoluţionate, instituţia noastră îşi propune să finalizeze operaţiunea la sfârşitul lunii noiembrie a.c. La intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, anume Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, Casa Naţională de Pensii Publice a comunicat că la nivelul judeţului Dâmboviţa, vor beneficia de prevederile art. 169 din legea mai sus menţionată, referitor la grupele de muncă, un număr de aproximativ 34.000 de beneficiari. Din statistica efectuată de către Compartimentul „Informatică” la nivelul instituţiei noastre s-a constatat că numărul persoanelor beneficiare ale acestei prevederi din lege este de 36.998 şi nu de 34.000, cum a fost comunicat iniţial. Începând cu 01.01.2011 au fost acordate drepturile de grupă de muncă unui număr de 29.134 de beneficiari. După rulajul aplicaţiei informatice au rezultat un număr de 1.065 erori pentru drepturi de pensie stabilite în baza Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare şi 2175 erori pentru drepturi de pensie stabilite în baza Legii nr.3/1977 privind acordarea pensiilor in sistemul public de stat. În primul semestru al acestui an au fost soluţionate, în total, 31.200 de dosare, urmând ca celelalte 5798 de persoane să le identificăm prin prezentarea personală a beneficiarilor la ghişeele instituţiei. DIRECTOR EXECUTIV, Lucian Pistriţu