sâm. dec. 21st, 2024

Carambol, în această după-amiază, pe Aleea Sinaia, în Târgovişte.

O şoferiţă a fost rănită după ce s-a izbit cu autoturismul de o maşină aflată înaintea sa.

“La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în municipiul Târgoviște.

Din primele date, polițiștii au stabilit că o femeie, de 35 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus pe strada Aleea Sinaia, din municipiu, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 60 de ani.

Ulterior, un alt autoturism condus de o femeie, de 32 de ani, din comuna Finta, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul condus de șoferiță.

În urma impactului, șoferița de 35 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat IPJ Dâmboviţa.