joi. sept. 19th, 2024

Carambol cu patru maşini, azi-dimineaţă, în Târgovişte.

Un şofer, de 46 de ani şi o pasageră, de 39 de ani, au fost răniţi după ce maşinile în care se aflau s-au izbit cu alte două autoturisme aflate într-o coloană.

La faţa locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la ambulanţă, pompieri şi poliţie.

Victimele au primit îngrijiri medicale şi au fost duse la spital, iar ceilalţi implicaţi în accident au fost audiaţi de agenţi.

O anchetă urmează să stabilească exact cine se face vinovat de producerea acestui accident în lanţ.

“La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 30 de ani, din comuna Dragomirești, în timp ce ar fi condus o autoutilitară, din direcția strada Silviu Stănculescu către Calea București, în Târgoviște, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Băleni.

Ulterior, autoturismul condus de șoferul de 46 de ani ar fi fost proiectat în alte două autoturisme conduse de un bărbat și o femeie, de 27 și 38 de ani, care erau opriți în coloană.

În urma impactului, șoferul de 46 de ani și o pasageră de 39 de ani au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tututor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, anunţă Poliţia Dâmboviţa.