Dum. dec. 22nd, 2024

Gurile rele spun că Dan Mocanu, agent principal în cadrul Poliţiei Găeşti, şi-ar fi invitat colegii la sală, dar niciunul nu s-ar fi înghesuit, de teamă să nu o ia pe cocoaşă. Găeştenii ştiu că Dan Mocanu luptă în gale K 1 şi, din 15 meciuri susţinute, are doar o înfrângere prin abandon, din cauza unei fracturi la mână, şi 14 victorii, dintre care 12 prin KO.

Şi Nicu Radu este la fel de talentat în acest sport pur bărbătesc, a susţinut 8 meciuri, are 7 victorii şi o înfrângere. Este lesne de înţeles că tinerii vin la sala amplasată deasupra vestiarelor, la Stadionul Orăşenesc, şi îi roagă pe campioni să-i iniţieze în tainele acestui sport care necesită o condiţie fizică deosebită, tenacitate, ambiţie şi tupeu. Poliţistul a mers, acum câţiva ani, să vadă pe viu o Gală K 1 şi şi-a zis în barbă: „Eu cred că sunt mai bun decât cei din ring!”. A mers la sală, a făcut câteva antrenamente serioase, s-a înscris şi şi-a doborât adversarii mintenaş. A bătut măr campioni europeni din Germania, Ungaria şi România. Dan Mocanu este vesel, pozitiv şi foarte prietenos, crede că oamenii îşi pot consuma energia negativă prin sport şi îi aşteaptă pe tineri la sala de la Stadion. Mariana Ionescu