Dum. dec. 22nd, 2024

În ultimul semestru al anului 2009, la nivelul inspectoratului, au fost sesizate 6 infracţiuni de înşelăciune, iar în luna ianuarie a anului 2010, încă o asemenea infracţiune. Cu toate că numărul infracţiunilor de acest gen este mic, datorită creării unui sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, am luat unele măsuri de prevenire şi combatere a acestui gen de infracţiuni, în special pe raza municipiului Târgovişte, unde am înregistrat, de fapt, asemenea fapte. Poliţiştii din structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, investigaţii criminale şi ordine publică, în următoarea perioadă, vor desfăşura ample acţiuni de prevenire şi combatere a înşelăciunilor. Este important ca cetăţenii să cunoască modurile de operare folosite de infractori pentru a fi în măsură să adopte măsuri de protecţie: – Infractorii se prezintă la domiciliul potenţialei victime (în special persoane în etate) şi, sub pretextul că sunt de la diferite societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii menajere), pătrund în locuinţă şi pretind sume de bani. – Infractorii abordează potenţiala victimă fie pe stradă, fie la domiciliu, îi câştigă încrederea sub pretextul că sunt trimişi de rude din străinătate şi, în schimbul predării unor colete trimise de acestea, le pretind sume de bani. Profilul infractorilor este: – tineri până în 40 de ani, – îmbrăcaţi elegant – în general umblă câte doi Pentru prevenirea unor asemenea infracţiuni este important ca, pe lângă activităţile realizate de poliţie şi populaţia să adopte anumite măsuri de protecţie. În acest sens, recomandăm: – Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii menajere), decât după ce acestea se legitimează (actul de identitate şi legitimaţia de serviciu). – Aceeaşi atenţie trebuie să o acordaţi şi celor care se prezintă ca fiind prieteni cu o anumită rudă aflată în străinătate şi doresc să vă predea un colet în schimbul unei sume de bani. – Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să pătrundă în locuinţă cu scopul de a sustrage bani sau bunuri. – Nu cumpăraţi obiecte de la persoane care vă abordează la domiciliu sau în preajma zonelor comerciale sub pretextul că le vând la preţuri mai mici decât valoarea reală. Puteţi fi înşelaţi şi să constataţi acest lucru când este prea târziu. Dacă aveţi suspiciuni cu privire la o anumită persoană, contactaţi poliţistul de proximitate sau, în cazuri urgente apelaţi POLIŢIA la numărul de telefon 112! Biroul de Presă