Educație pentru elevi în Parcul Natural Bucegi
În perioada 11-15 iulie 2021, Asociația Ecologică Floare de Colț a continuat activitatea teoretică de promovare a Parcului Natural Bucegi, de astă dată, direct în natură, în cadrul proiectului “BUCEGI JUNIOR RANGER”, proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, realizat în parteneriat cu Şcoala “Coresi” Târgovişte şi Asociaţia Chindia Jurasic Park.
De-a lungul a cinci zile, având o vreme minunată, prima serie de 20 de elevi ai Școlii “Coresi” au colindat masivul Bucegi, învăţând lucruri speciale despre munții ce străjuiesc nordul județului Dâmbovița.
Scopul proiectului este de a creşte gradul de promovare şi popularizare a Parcului Natural Bucegi, în rândul elevilor şi profesorilor din Şcoala Gimnazială “Coresi” Târgovişte, pentru a ridica nivelul de cunoaştere şi acceptare a acestei arii protejate în rândul comunităţii locale, iar întregul program a fost derulat cu sprijinul logistic al rangerilor din cadrul PNB şi al colaboratorilor din cadrul formației Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița.
Au fost vizitate câteva rezervații speciale: Turbăria Lăptici – tinovul aflat la cea mai înaltă cotă din țară, Peștera Ursului de pe Valea Tătarului – cea mai înaltă stațiune de locuire a omului, în paleolitic şi au fost descoperite forme de exocarst (Cheile Coteanului, Cheile Tătarului, Cheile Peșterii) și forme de endocarst (stalactite, stalagmite, coloane, gururi, scurgeri parietale etc.) în Peștera Ialomiței.
Două zile pline au fost alocate drumeţiei montane. Prima, pe o vale plină de monumente florale sau geologice – Valea Horoabei, cu Cascada Burlacului, Izbucul Horoabei şi ponorul Horoaba. Ieșirea s-a făcut prin Colții Padinei, o zonă carstică plină de lapiezuri, cu covoare întregi de flori de munte.
A doua tură, a însemnat atingerea unor reprezentative monumente geologice (Babele și Sfinxul) și parcurgerea unui segment al Platoului Bucegi, pentru a ajunge la cea mai înaltă cotă, Vârful Omu (2505 m), loc plin de legende, dar și nodul orografic al „potcoavei” Bucegilor. Coborârea pe valea Obârșiei, cu trecere pe lângă Mecetul Turcesc și pe lângă Cascada Obârșiei au încântat sufletele curate ale unor copii dornici de a vedea și învăța lucruri noi şi folositoare.
Seara, la foc de tabără, oboseala a fost înlocuită de energia necesară pentru jocuri, şi cântece, pe fondul servirii unor platouri cu gogoși calde asigurate de generoasele gazde de la pensiunea Gură de Rai.
Şi pentru ca lecția să fie completă, nu au lipsit probele de cățărare (asigurată, tip manșă) și rapel, orientare turistică, ecologizare, precum şi testele scrise, pe echipe, după fiecare etapă importantă.
Fixarea acestor cunoștințe s-a făcut și prin vizitarea Centrului de informare turistică din zona sediului Salvamont Peștera, dar mai ales prin prezentarea făcută, la sediul Parcului Natural Bucegi, de către Alexandru Colțoiu, Șeful PNB și de către rangerul Valentin Bălan, oameni pasionaţi.
Etapa a II-a se va desfăşura în perioada 26-30 iulie 2021, când alţi 20 de elevi vor descoperi flora, fauna și geologia ariei naturale protejate Parcul Natural Bucegi, vor învăţa să se descurce pe cărările munţilor, să-şi învingă teama şi mai ales să iubească şi să protejeze natura!
Bocanciu Ileana
Preşedinte AEFC, coordonator proiect