Un elev de clasa a sasea, de la Liceul teoretic Mihai Viteazul, din localitatea damboviteana Visina, isi acuza dirigintele ca l-a lovit cu pumnul si l-a dat cu capul de tabla! Totul dupa ce profesorul l-ar fi prins in timp ce facea scandal in clasa.
Copilul a mers cu bunica lui la medicul legist. Intre timp, femeia a depus o plangere si la politie impotriva dascalului, iar acum acesta a intrat si in atentia superiorilor de la Inspectoratul scolar. Profesorul risca sanctiuni dure. Bunica elevului spune ca nu se va lasa pana ce dirigintele nu va fi tras la raspundere. Femeia spune ca nu e pentru prima data cand profesorul l-ar fi lovit pe copil, insa de data asta a intrecut masura. “A venit plin de sange la arcada dreapta, sub spranceana. Era o rana deschisa, a murdarit si peretele de langa tabla de sange. A dat cu sete, l-a pocnit, i-a dat cu pumnul!”, ne-a povestit femeia. Parintii baiatului sunt despartiti. Mama lui este la munca in strainatate, iar el a ramas in grija bunicii. Femeia l-a dus la spital sa-i scoata certificat medico-legal, pentru ca este decisa sa-l actioneze pe dascalul violent in judecata. “Va fi intai mustrare verbala, apoi mustrare scrisa, dupa aceea diminuarea salariului, I se va lua dirigentia, in ultima instanta daca vinovatia va fi dovedita va fi inlaturat din invatamant”, anunta prof.Elena Manolescu, inspectorul sef al Inspectoratului Scolar Dambovita. Dirigintele se apara si spune ca nu l-a lovit pe copil asa cum acesta sustine. Dascalul a povestit conducerii liceului ca doar l-a imbrancit pe elevul neastamparat si nimic mai mult. Oamenii legii sunt insa cei care vor afla adevarul, dupa ce au pornit o ancheta