Poliţiştii dâmboviţeni efectuează cercetări pentru identificare şi prinderea a 5 persoane care în cursul nopţii au pătruns în locuinţa unei familii din localitatea Brezoaiele, de unde au sustras bunuri şi bani. Astăzi, 03 noiembrie 2011, în jurul orelor 03:00, poliţişti din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Tărtăşeşti au fost sesizaţi de G.G., de 42 de ani, din localitatea Brezoaiele, că 5 persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde au sustras prin acte de violenţă bani şi bijuterii. În acest moment, poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea şi depistarea autorilor şi recuperarea prejudiciului. Atât bărbatul de 42 de ani, cât şi soţia sa de 39 de ani, au suferit răni superficiale.