25 aprilie 2024

Breaking News! Ministrul Adrian Tutuianu și-a dat DEMISIA!

BUCURESTI - PROIECT DE REABILITARE - CRUCE - CARAIMANCriză în Guvern, după ce MApN a anunţat că va plăti eşalonat salariile angajaţilor, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară.Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat, marţi, că salariile angajaţilor se vor plăti eşalonat în această lună, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară. Soldele şi salariile nete, fără contribuţii şi impozit, vor fi achitate în data de 15 septembrie, iar banii de chirii, normă de hrană şi alte drepturi salariale vor fi acordaţi ”în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară”.

Ministrul Apărării Adrian Ţuţuianu a declarat, după întâlnirea cu prim-ministrul Mihai Tudose pe tema salariilor militarilor, că şi-a lăsat demisia pe masa acestuia. Ţuţuianu a precizat că premierul i-a reproşat că a greşit în comunicarea cu el, pentru că nu l-a informat cu privire la situaţie, dar şi în comunicarea cu presa.

“I-am spus că dacă demisia mea aste este o soluţie care repară lucrurile, eu sunt un om serios”, a precizat Ţuţuianu. El a susţinut că există banii necesari pentru plata salariilor şi că va fi respectat calendarul anunţat.

Premierul cere explicaţii

Premierul Mihai Tudose i-a convocat de urgenţă, marţi, la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi pe cel al Finanţelor, Ionuţ Mişa, pentru a cere explicaţii legate de comunicatul dat de MApN privind plata eşalonată a salariilor militarilor, au declarat pentru News.ro surse guvernamentale. Potrivit acestora, Tudose este foarte surprins de comunicatul MApN şi nu înţelege de ce a fost dată această informaţie în condiţiile în care ”Ministerul Apărării dispune de banii pentru salariile militarilor”.

Comunicatul MApN

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii MApN, drepturile salariale ale angajaţilor vor fi plătite eşalonat în această lună. Astfel, ”în scopul abordării prudenţiale a execuţiei bugetare, în condiţiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017”, Direcţia financiar-contabilă a decis că, în data de 15 septembrie, vor fi plătite sumele aferente soldelor şi salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit. La aceeaşi dată vor fi achitate diurnele în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe.

Între 21 şi 25 septembrie vor fi plătite contribuţiile angajatorului şi ale angajatului, dar şi impozitul pe venit. Celelalte drepturi salariale – normă de hrană, chirii etc – vor fi plătite ”în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară”.

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, la Parlament, că rectificarea bugetară va fi una pozitivă şi o va prezenta până la sfârşitul lunii septembrie.„Rectificarea, odată cu proiectul de buget. Eu cred că într-o săptămână, o săptămână şi ceva. Până la sfârşitul lunii oricum da”, a declarat premierul Mihai Tudose. Întrebat ce fel de rectificare va fi, şeful Executivului a spus că aceasta nu va fi negativă.

Reacţia ministrului Muncii

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, la Parlament, că nu a auzit despre problemele privind plata salariilor angajaţilor Ministerului Apărării, după ce reprezentanţii MApN au anunţat că salariile acestora vor fi plătite eşalonat în această lună, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară.

„Nu am auzit de aşa ceva”, a afirmat Olguţa Vasilescu, întrebată dacă militarii îşi vor lua banii cu întârziere.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial