COMUNICAT DE PRESĂ
Un tânăr care intenționa să vâneze iepuri a fost prins de jandarmi
La doar 17 de ani, un tânăr a fost surprins de jandarmii dâmbovițeni, noaptea trecută, pe raza localităţii Mătăsaru în timp ce se afla la vânătoare.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânărul se afla pe un teren agricol din apropierea pădurii “Broșteni” și cu ajutorul unui câine din rasa ogar intenționa să captureze iepuri folosind pentru orbirea acestora un dispozitiv de iluminat improvizat, format dintr-un far și doi acumulatori.
Persoanei în cauză i s-au întocmit actele de sesizare pentru “practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari”, acestea fiind înaintate Poliției orașului Găești pentru continuarea cercetărilor.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul