7 mai 2024
SE-NTÂMPLĂ ŞI LA CASE MARI! Boriga a fost mințit și păcălit de “șmecheri”!

Într-un moment în care CSM Târgovişte retrogradase în judeţ şi nici măcar nu mai exista ca echipă de fotbal, după ce fuzionase cu CS Răcari, căreia i-a cedat locul din Liga a-4-a, a apărut un document care a bulversat pe toată lumea, semnat de primarul Gabriel Boriga şi de Chiru Cătălin Cristea .

Emis pe 24 august 2010, actul cu pricina reprezintă un acord de principiu al Primăriei Municipiului Târgovişte, privind transferul unui loc de Liga a-3-a de la CSM către Chindia. Cel care a încercat să lămurească problema a fost secretarul Chiru Cătălin Cristea, la solicitarea primarului Gabriel Boriga.

Rep.: Până la urmă, care este explicaţia acestui acord de principiu emis de Primăria Târgovişte?

– Acest acord de principiu face parte din categoria actelor administrative cu caracter premergător, dacă vreţi, are valoarea unui certificat de urbanism.

Rep.: Primarul Gabriel Boriga ne-a mărturisit că acest acord de principiu a fost emis în urma unei solicitări venite din partea lui Pompiliu Nedelcu, pe atunci director executiv la Chindia.

– Răspuns care corespunde realităţii. Solicitarea a fost una verbală şi a venit din partea domnului Nedelcu Pompiliu Andrei, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, şi a fost explicată de următoarea manieră. Dată fiind înfiinţarea relativ târzie a acestei asociaţii, se pierdea un anumit calendar la federaţie, chestie de procedură internă din zona sportului. Ideea a fost să nu se piardă dreptul de înscriere al echipei în anul competiţional 2010-2011, motiv pentru care ar fi fost nevoie de acest acord de principiu.

Rep.: Nu înţelegem pentru ce nu a fost solicitat acest acord de principiu celor de la CSM Târgovişte, pentru că nu ştim câtă valoare are acest document în federaţie.

– Echipa de fotbal CSM Târgovişte activează în cadrul clubului cu acelaşi nume, care este o instituţie în subordinea Consiliului Local.

Iugulescu a tãcut mâlc

Rep.: În momentul în care aţi semnat acel document, CSM Târgovişte nu mai avea nici măcar loc de Liga a-4-a, pentru că fuzionase cu CS Răcari.

– Asta este o informaţie pe care noi nu am avut-o la momentul respectiv şi despre care ulterior am aflat de ea.

Rep.: Nu credeţi că ar fi fost normal ca atât Pompiliu Nedelcu, cât şi Ciprian Iugulescu, preşedintele de la CSM Târgovişte, să vă informeze în acest sens, mai ales că ultimul chiar a semnat actele de fuziune?

– Sincer, nu ştiu care era obligaţia domnului Pompiliu, însă pe filiera noastră, CSM-Primărie, aveţi dreptate, trebuiau să existe aceste canale de comunicare.

Rep.: Fără supărare, dar acest document aruncă o umbră poate nemeritată atât asupra dumneavoastră, cât şi a domnului primar.

– Nu ştiu ce să mai cred, vă spun doar că acest document are caracterul unui act premergător. Până la urmă eu şi cu domnul primar am dat un acord de principiu, depunând nişte diligenţe pe lângă autoritatea competentă, adică Consiliul Local.

Rep.: După ce aţi aflat adevărul, v-aţi simţit indus în eroare?

– Nici măcar nu aş vrea să comentez. Noi nu acţionăm ghidaţi de sentimente sau pe anumite simpatii ori empatii. Noi suntem puşi aici să respectăm nişte proceduri. Mai mult decât ce am făcut noi, de buna credinţă de care am dat dovadă eu şi domnul primar, nu cred că se putea. Restul nu mai este treaba noastră.

Costin MihaÎntr-un moment în care CSM Târgovişte retrogradase în judeţ şi nici măcar nu mai exista ca echipă de fotbal, după ce fuzionase cu CS Răcari, căreia i-a cedat locul din Liga a-4-a, a apărut un document care a bulversat pe toată lumea, semnat de primarul Gabriel Boriga şi de Chiru Cătălin Cristea . Emis pe 24 august 2010, actul cu pricina reprezintă un acord de principiu al Primăriei Municipiului Târgovişte, privind transferul unui loc de Liga a-3-a de la CSM către Chindia. Cel care a încercat să lămurească problema a fost secretarul Chiru Cătălin Cristea, la solicitarea primarului Gabriel Boriga.

Rep.: Până la urmă, care este explicaţia acestui acord de principiu emis de Primăria Târgovişte?

– Acest acord de principiu face parte din categoria actelor administrative cu caracter premergător, dacă vreţi, are valoarea unui certificat de urbanism.

Rep.: Primarul Gabriel Boriga ne-a mărturisit că acest acord de principiu a fost emis în urma unei solicitări venite din partea lui Pompiliu Nedelcu, pe atunci director executiv la Chindia.

– Răspuns care corespunde realităţii. Solicitarea a fost una verbală şi a venit din partea domnului Nedelcu Pompiliu Andrei, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, şi a fost explicată de următoarea manieră. Dată fiind înfiinţarea relativ târzie a acestei asociaţii, se pierdea un anumit calendar la federaţie, chestie de procedură internă din zona sportului. Ideea a fost să nu se piardă dreptul de înscriere al echipei în anul competiţional 2010-2011, motiv pentru care ar fi fost nevoie de acest acord de principiu.

Rep.: Nu înţelegem pentru ce nu a fost solicitat acest acord de principiu celor de la CSM Târgovişte, pentru că nu ştim câtă valoare are acest document în federaţie.

– Echipa de fotbal CSM Târgovişte activează în cadrul clubului cu acelaşi nume, care este o instituţie în subordinea Consiliului Local.

Iugulescu a tãcut mâlc

Rep.: În momentul în care aţi semnat acel document, CSM Târgovişte nu mai avea nici măcar loc de Liga a-4-a, pentru că fuzionase cu CS Răcari.

– Asta este o informaţie pe care noi nu am avut-o la momentul respectiv şi despre care ulterior am aflat de ea. Rep.: Nu credeţi că ar fi fost normal ca atât Pompiliu Nedelcu, cât şi Ciprian Iugulescu, preşedintele de la CSM Târgovişte, să vă informeze în acest sens, mai ales că ultimul chiar a semnat actele de fuziune?

– Sincer, nu ştiu care era obligaţia domnului Pompiliu, însă pe filiera noastră, CSM-Primărie, aveţi dreptate, trebuiau să existe aceste canale de comunicare.

Rep.: Fără supărare, dar acest document aruncă o umbră poate nemeritată atât asupra dumneavoastră, cât şi a domnului primar.

– Nu ştiu ce să mai cred, vă spun doar că acest document are caracterul unui act premergător. Până la urmă eu şi cu domnul primar am dat un acord de principiu, depunând nişte diligenţe pe lângă autoritatea competentă, adică Consiliul Local.

Rep.: După ce aţi aflat adevărul, v-aţi simţit indus în eroare?

– Nici măcar nu aş vrea să comentez. Noi nu acţionăm ghidaţi de sentimente sau pe anumite simpatii ori empatii. Noi suntem puşi aici să respectăm nişte proceduri. Mai mult decât ce am făcut noi, de buna credinţă de care am dat dovadă eu şi domnul primar, nu cred că se putea. Restul nu mai este treaba noastră.

Costin MIHAI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial