6 mai 2024

BOMBĂ la vârful Primăriei Titu! Jocurile de culise produc cutremur în administraţie!

P. & V. Titu“Avizați de „agitația” ultimelor săptămâni la nivel politic și administrativ, foarte mulți locuitori ai orașului Titu, prieteni, oameni de presă, etc. m-au întrebat legitim „Ce se întâmplă”? Așa cum ei mă cunosc pe mine, le sunt dator cu un răspuns extrem de simplu și de sincer.

A avut loc o ședință a Biroului Politic Orășenesc al PSD Titu în cadrul căreia primarul Traian Niculae a solicitat să se propună o altă persoană pentru funcția de viceprimar. Nu mi-au fost foarte clare argumentele invocate, câtă vreme ele se refereau la o „prea mare” implicare în treburile ce țin de administrarea orașului. Trebuia să fiu mai puțin vizibil? Să mă implic mai puțin? Nu știu exact în ce constă reproșul acesta. Cert este că dl primar a ajuns la concluzia că nu mai poate să lucreze cu mine! Asta după 3 ani de colaborare fără nicio dificultate, în cadrul unei echipe (așa credeam eu) pe care foarte mulți o invidiau.

Biroul a votat ca propunerea PSD pentru postul de viceprimar să fie dl Voicu Neagu.

Față de toate astea, mă văd obligat să privesc cu atenție ce voi face în perioada următoare. O decizie în acest sens voi lua după o discuție cu președintele Organizației Județene PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

Sper ca gesturile oamenilor care au gândit acest demers să nu se întoarcă împotriva lor. Ar fi păcat de o muncă imensă din ultimii 3 ani.

Același prieten dintotdeauna,
Vlad Oprea”

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial