Cifre îngrijorătoare vin de la Secția de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște! Oficialii de aici spun că 13 mii de dâmboviţeni sunt înregistraţi ca fiind suferinzi de diabet. Specialiştii spun că mai mult de 15 la sută dintre aceştia sunt insulino-dependenţi.
“Suferim în continuare de nedepistarea la timp a bolii respective. Diabetul în sine, ca mortalitate, este cam pe locul 5, dar ceea ce este de comentat este că el devine un factor de risc important pentru bolile cardiovasculare, care sunt prima cauză de deces din lume. În privința mortalității noi ne aflăm prin aceste boli cardiovasculare, în Europa, pe locul 3”, a declarat dr. Remus Gagiu, șeful Secției Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Costul tratamentului lunar pentru bolnavii insulino-dependenți din județul Dâmbovița se cifrează la câteva miliarde de lei vechi.