20 aprilie 2024
CREDITE CU DUS-ÎNTORS! Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa a amendat mai multe bănci!

CREDITE CU DUS-ÎNTORS! Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa a amendat mai multe bănci!

Şase bănci din Târgovişte au fost verificate de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa, trei dintre acestea fiind amendate! Cei de la OPC au aplicat trei amenzi de 400 de milioane de lei vechi şi au dat două avertismente. Totul pentru că băncile nu respectau întocmai prevederile legale cu privire la acordarea creditelor. „Fontul utilizat la redactarea contractului nu avea mărimea de minimum 10, nefiind respectate prevederile art. 33 din OUG nr. 50/2010, potrivit cărora contractele de credit sunt redactate în scris, vizibil și ușor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 10. În urma contractării creditului de consum prin același contract, suma reprezentând creditul acordat a fost transferată de bancă în contul curent al împrumutatului, iar la retragerea acestei sume, potrivit extrasului de cont eliberat de Agenție, clientului i-a fost perceput comision de retragere numerar de 0.5%. Banca încalcă prevederile art. 35(1) lit. d din OUG 50/2010, potrivit cărora se interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit. În contractul de credit analizat, consumatorului nu-i sunt aduse la cunoștință prevederile art. 38(3) din OUG 50/2010, potrivit cărora rata dobânzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanță, în cazul în care consumatorul sau soțul/soția acestuia se află în una dintre următoarele situații: șomaj, suferă o reducere drastică a salariului, concediu de boală prelungit, divorț, deces, prin reducere drastica a salariului înțelegându-se o reducere de cel puțin 15% din valoarea acestuia. În contract nu se precizează termenul în care va fi transmisă orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri, respectiv cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, așa cum prevede art. 41(1) din OUG 50/2010”, declară Elena Folescu, comisarul şef adjunct al OPC Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial