ZIUA NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR, CELEBRATĂ ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, vineri, 16 august 2024, în Arhiepiscopia Târgoviștei a fost marcată „Ziua Națională pentru comemorarea Martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violenței împotriva creștinilor”, conform Legii nr. 134/2020 și a Hotărârii 6107/2020, a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Așadar, cu prilejul sărbătorii Sfinților Martiri Brâncoveni, la numeroase biserici din Eparhie s-a săvârșit Sfânta Liturghie, iar bisericile unor parohii și mânăstiri din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce sunt legate de viața și activitatea Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, au fost luminate în roșu, culoare ce în mod tradițional simbolizează sângele martirilor, pentru a aminti de măreția jertfei Brâncovenilor și pentru a mărturisi înaintea contemporanilor faptul că și în zilele noastre Creștinismul este cea mai persecutată religie.
De altfel, la predica din cadrul Sfintei Liturghii din ziua de joi, 15 august 2024 – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, preoții din Eparhia noastră au amintit și despre semnificația jertfei Brâncovenilor, despre persecuția creștinilor și despre necesitatea mărturisirii credinței noastre în pofida tuturor vicisitudinilor vremii noastre.
Menționăm că, prin inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a fost tipărită recent publicația denumită „Sfântul Martir Voievod Constantin Brâncoveanu – 310 ani de la moartea lui martirică”, ce a fost lansată în prezența a peste 20.000 de credincioși, cu prilejul sărbătorii solemne a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, care a avut loc la Târgoviște, în ziua de 11 august 2024, broșură ce se adaugă la colecția misionar educativă dedicată tinerilor.
Totodată, reamintim că în anul 2021, sub egida Editurii eparhiale, a apărut un volum de studii, dedicat ginerelui martir al Voievodului Constantin Brâncoveanu, intitulat „Sfântul Ianache Văcărescu – mărturisitor al credinței străbune dimpreună cu Sfinții Martiri Brâncoveni”, iar în anul 2014, volumul de studii cu titlul „Sfinții Brâncoveni – martiri ai credinței neamului românesc”, precum și broșura misionară destinată tinerilor, intitulată „Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”. În același an, 2014, la biserica voievodală din Potlogi, din apropierea Curții brâncovenești, au avut loc ceremoniile solemne dedicate pelerinajului cu moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni, în Eparhia noastră.
De asemenea, menționăm că la Parohia Crovu, Protoieria Titu, sunt așezate permanent spre închinare moaște ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, care au fost aduse în anul 2022, cu prilejul târnosirii bisericii, de la biserica „Sf. Gheorghe Nou” din București.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI