28 septembrie 2022
Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Dumbrava,  Ulmi, în slujba credincioşilor

Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Dumbrava, Ulmi, în slujba credincioşilor

dumbrava19oct2014Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop  şi Mitropolit NIFON, împreună cu un  sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de binecuvântare pentru  deschiderea spre slujire a bisericii cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Satul Dumbrava,  Comuna Ulmi, Judeţul Dâmboviţa.

Evenimentul s-a desfăşurat cu participarea a circa  o mie de credincioşi, din sat şi din împrejurimi, şi în prezenţa domnului  Adrian ŢUŢUIANU, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a  unor parlamentari din judeţ şi a altor  oficialităţi locale şi judeţene.

În cuvântul său de învăţătură,  Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre rolul spiritual şi cultural deosebit pe  care biserica parohială îl are în viaţa comunităţii locale, ca semn al identităţii  creştin-ortodoxe şi româneşti, dar şi ca simbol al dragostei de Dumnezeu şi de  Biserica noastră străbună.

De asemenea, Înaltul ierarh a apreciat  disponibilitatea, deschiderea şi ataşamentul fiilor satului Dumbrava faţă de  credinţa strămoşească, fapt mărturisit de ridicarea acestei biserici în  aproximativ un an şi jumătate.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial