mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_politieBănuit de furtul unor bani dintr-o locuință, identificat de poliţişti

În ziua de 21 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Bilciurești au identificat principalul bănuit de comiterea unui furt din locuință, în persoana unui băiat de 13 ani, din localitate.

Din cercetări a reieşit că la data de 13 iulie a.c., acesta ar fi pătruns într-o locuinţă  din localitatea Bilciurești și ar fi sustras 400 de lei, profitând de faptul că proprietarul lucra în grădină, iar imobilul nu era asigurat.

Față de cel în cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Pentru prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe, poliţia dâmboviţeană recomandă cetăţenilor:

La plecarea de la domiciliu, închideţi bine toate căile de acces în locuinţă! Păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră! NU lăsaţi cheia sub preş!

În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul! Acest lucru este recomandat şi în cazurile de schimb de locuinţă.

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

Montaţi încuietori rezistente, care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă)!

Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de la domiciliu! Nu lăsaţi bilete în uşă prin care anunţaţi absenţa de la domiciliu!

Nu ţineţi sume mari de bani şi bijuterii în casă, neasigurate!

Pentru siguranța locuinței dumneavoastră, atenţie şi la intrările secundare, cum ar fi uşa de la balcon sau terasă, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa. Este necesar ca acestea să fie prevăzute cu  încuietori suplimentare, dispuse la interior!