vin. oct. 25th, 2024

ipj2COMUNICAT DE PRESĂ

 Evaluarea activităţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa desfăşurată în anul 2015

Poliţia Română este cea mai importantă structură cu atribuţii în realizarea siguranţei cetăţeanului, ceea ce ne obligă să adoptăm permanent cele mai bune măsuri pentru a veni în întâmpinarea nevoilor societăţii.

În anul 2015, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a avut ca scop promovarea unui sistem integrat de ordine şi siguranţă publică, proactiv, orientat către nevoile de securitate şi în serviciul cetăţenilor, de cooperare cu celelalte autorităţi interne, precum şi de a gestiona situaţiile în cadrul crizelor de ordine publică şi a situaţiilor de urgenţă.

Cele patru obiective majore ale poliţiei dâmboviţene, urmărite în anul 2015, au fost:

Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală şi siguranţa rutieră;

Destructurarea grupărilor infracţionale;

Asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene;

Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacitaţii operaţionale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

ipjPrincipala resursă a oricărei organizaţii este resursa umană, iar în cazul poliţiei – POLIŢISTUL.

La sfârşitul anului 2015, în cadrul Inspectoratului îşi desfăşurau activitatea 986 de angajaţi, dintre care 216 ofiţeri, 832 de agenţi şi 42 personal contractual.

În prezent, media de vârstă a personalului este de 37 si 5 luni.

Din punct de vedere logistic, s-a acţionat pentru menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de transport din dotarea inspectoratului, asigurarea unui minim de piese de schimb necesare reparaţiilor curente şi reviziilor tehnice specifice.

La începutul anului 2015 au fost alocate un număr de 224 autovehicule, iar pe parcursul anului au fost repartizate încă 44 de autoturisme.

Referitor la patrimoniul imobiliar, prioritare au fost activităţile administrativ-gospodăreşti şi efectuarea de lucrări în antrepriză, cât și în regie proprie.

Astfel, în perioada supusă analizei, s-au executat lucrări de reparaţii la sediul inspectoratului, la sediul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, precum şi la 12 posturi de poliţie.

La arestul unității, s-au luat măsuri pentru consolidarea capacității sistemului de reținere și arestare preventivă de a respecta instrumentele internaționale relevate privind drepturile omului.

Poliţia Română este unul dintre principalii furnizori de date şi informaţii din sectorul de ordine şi siguranţă publică. Astfel, structura de comunicaţii şi informatică a asigurat buna funcţionare a reţelei de calculatoare a inspectoratului.

Comparativ cu anul 2014, în anul 2015 reţeaua de calculatoare a fost completată cu un procent de 25% astfel că în prezent există 415 stații de lucru.

Atragerea fondurilor nerambursabile a fost şi este un obiectiv prioritar al poliţiei dâmboviţene.În anul 2015 au fost desfășurate activități pentru implementarea celor 3 proiecte finanţate prin fonduri europene nerambursabile şi s-au întreprins

măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor acestora şi îndeplinirea rezultatelor prevăzute în acordurile de finanţare.

Activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa s-a axat, în principal, pe prevenirea infracţionalităţii şi întărirea gradului de siguranţă în cadrul comunităţii.

În perioada de referinţă au fost primite un număr de 32.140 apeluri preluate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, dintre care la 10.769 apeluri s-a impus intervenţia poliţiştilor, celelalte fiind îndrumări şi reveniri.

Aplicând principiul „cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine” am reuşit să înregistrăm un trend descendent al timpului de reacţie la evenimente, astfel că în cazul a 10.630 de apeluri, poliţiştii au intervenit în primele 10 minute de la sesizare.

Numărul apelurilor primite din mediul rural (7.644) este mai mare cu 4.543 faţă de mediul urban (3.101).

Din cauza acţiunii fenomenelor meteorologice periculoase, pe raza judeţului Dâmboviţa au fost înregistrate și s-a acționat conform competențelor legale, împreună cu cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Dâmboviţa şi autorităţile publice locale, în 99 situaţii de urgenţă, respectiv 31 de alunecări de teren, 29 de eroziuni de mal şi 39 de efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase.

ipj1De asemenea, efectivele de poliţie au acţionat pentru fluidizarea traficului rutier, în cazul apariţiei unor condiţii meteo nefavorabile – ceaţă, ninsoare abundentă, vânt puternic, ploi torenţiale, etc.

Împreună cu personalul specializat din cadrul I.S.U. Dâmboviţa – Serviciul de Protecţie Civilă, poliţiştii au participat la 89 de misiuni pirotehnice, dintre care 47 de distrugeri şi 42 de asanări de muniţie.

Analiza evoluţiei fenomenului infracţional stradal în Dâmboviţa evidenţiază faptul că în 2015 criminalitatea stradală scade cu 11.5%.

Astfel, din totalul de 286 de infracţiuni stradale, 233 au fost în mediul urban şi 53 în mediul rural, iar după timpul comiterii, 142 au fost săvârşite ziua, iar 144 noaptea.

Ca şi în anul 2014, nici anul trecut nu a fost înregistrată nicio infracţiune de omor.

Ponderea infracţiunilor stradale este dată de furturi, care reprezintă 84,97% din total, fiind înregistrate 243 astfel de fapte, cu 11,96% mai puţine faţă de anul 2014.

Referitor la criminalitatea de natură judiciară, din analiza evoluţiei acesteia a reieşit faptul că infracţiunile sesizate înregistrează un trend descendent faţă de anul 2014, fiind înregistrată o scădere de 9,4%.

Infracţiunile de natură economico-financiară sesizate reprezintă 8,1% din totalul infracţiunilor sesizate, acestea înregistrând o scădere de 22,1%.

În ceea ce priveşte infracţiunile judiciare sesizate, se înregistrează o scădere de 8%, ponderea acestui gen de fapte din totalul infracţiunilor sesizate fiind de 75%.

Infracţiunile de altă natură sesizate reprezintă 16,8% din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul inspectoratului şi înregistrează o scădere cu 8,2%.

Din totalul de 16.675 de infracțiuni, 1.754 au fost descoperite în flagrant.

În anul 2015, o atenţie deosebită s-a acordat activităţii de prevenire şi combatere a infracţiunilor contra persoanei, comise cu violenţă, cât şi de soluţionare a dosarelor penale privind astfel de fapte.

Pentru cunoaşterea permanentă a evoluţiei fenomenului infracţional pe linie de violenţă în atenţia conducerii inspectoratului, cât şi a serviciului de specialitate, a stat în mod constant evaluarea situaţiei operative de pe raza de competenţă, stabilirea concretă a cauzelor şi condiţiilor care au generat şi favorizat comiterea acestora pentru a se putea stabili măsuri eficiente de prevenire.

Majoritatea infracţiunilor de mare violenţă s-au comis în cadrul unor conflicte spontane, pe fondul consumului de alcool, atât din partea autorilor, cât şi a victimelor, precum și pe fondul unor stări conflictuale preexistente, în special în mediul rural.

De remarcat, este faptul că nu au rămas infracţiuni de mare violenţă cu autor necunoscut.

Ponderea infracțiunilor contra persoanei este dată de faptele de loviri sau alte violențe (98,6% din total), acestea fiind în scădere cu 8.04% față de anul 2014.

În perioada supusă analizei, infracţionalitatea contra patrimoniului a înregistrat un trend descendent, fiind sesizate 6.440 infracţiuni contra patrimoniului (-9.53% faţă de anul 2014), dintre care 3.838 (-14.48%) au fost furturi.

Numărul infracţiunilor constatate în acest domeniu a cunoscut o scădere cu 2.73%, iar furturile cu 10.22%, reprezentând peste 51% din totalul infracţiunilor sesizate, înregistrând o scădere după 10 ani de creştere.

În anul 2015, s-a înregistrat o creştere a numărului dosarelor penale cu urmărirea penală începută in personam şi, totodată, o îmbunătăţire a calităţii activităţii poliţiei judiciare, fapt dovedit de numărul mai mare de persoane trimise în judecată, precum şi a celor reţinute sau arestate.

Din punct de vedere al infracţiunilor cu urmărirea penală începută, se înregistrează o creştere cu 0,6%.

Pentru comiterea celor 16.761 de infracţiuni, au fost cercetate un număr de 1.940 persoane, dintre care 174 pentru infracţiuni de natură economico-financiară, 560 pentru infracţiuni judiciare şi 1.206 pentru infracţiuni de altă natură.

Activităţile în domeniu circulaţiei pe drumurile publice s-au axat pe asigurarea siguranţei traficului rutier, prin reducerea numărului accidentelor de circulaţie şi a consecințelor acestora.

Astfel, au fost organizate şi executate 2.161 de acţiuni preventive (+48 faţă de anul 2014), la care au participat poliţiştii rutieri şi lucrători din cadrul formaţiunilor operative de poliţie, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, Autorităţii Rutiere Române – Agenţia Dâmboviţa, Registrului Auto Român – Reprezentanţa Dâmboviţa, Secţiei de Drumuri Naţionale Dâmboviţa, Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi mass-media locală.

În urma activităţilor executate pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere şi a abaterilor care pot creşte gradul de victimizare al participanţilor la trafic, au fost aplicate 88.445 sancţiuni contravenţionale, dintre care 31.702 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 16.011 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 7.870 pentru abaterile comise de pietoni, 2.357 pentru abaterile comise de conducătorii de motociclete/mopede şi biciclişti.

În ceea ce priveşte dinamica accidentelor grave de circulaţie,în anul 2015 au fost înregistrate 610 evenimente rutiere din care au rezultat vătămări de persoane.

Dintre acestea 154 (-3,1%) au fost evenimente rutiere grave. Numărul persoanelor decedate a scăzut cu 6,7%, iar a persoanelor rănite grav cu 2,2%.

La nivelul judeţului Dâmboviţa, în baza planurilor de măsuri privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, au fost desfăşurate un număr de 1.587 activitãţi preventive, respectiv 396 de participări la şedinţele cu cadrele didactice sau cu părinţii, 743 de activităţi specifice desfăşurate în cadrul orelor de curs, 194 acţiuni pentru respectarea circulaţiei rutiere, 162 acţiuni pentru combaterea absenteismului şcolar în comun cu unităţile de învăţământ.

Au fost aplicate 205 sancţiuni contravenţionale, din care 72 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, 127 pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia rutieră și 6 conform altor acte normative.

De la începutul anului şcolar 2015-2016, au fost sesizate 36 de infracţiuni, dintre care una a fost săvârşită în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, iar 35 în incinta acestor instituţii.

Referitor la infracţionalitatea din domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, au fost constatate 431 de infracţiuni (+7).

Din numărul total al infracţiunilor, 252 au fost pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, 85 la Legea 407/2006 privind braconajul cinegetic şi 94 pentru nerespectarea regimului materialelor explozive şi substanţelor periculoase.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost indisponibilizate în vederea confiscării: 608 kg. materiale explozive, 210 arme de foc și 877 cartuşe de diferite calibre.

Totodată, a fost suspendat dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor letale şi neletale pentru 17 persoane fizice, iar faţă de 207 persoane fizice s-a luat măsura anulării acestui drept, fiind aplicate 97 sancțiuni contravenționale cu amenda în valoare de 32.400 lei.

În prezent, în evidențele serviciului de profil se află un număr de 32 de persoane juridice autorizate să deţină, să poarte şi să folosească 570 arme (406 letale şi 164 neletale), precum și un număr de 2.611 (-475 față de începutul anului 2015) persoane fizice deținătoare legale a 4.644 arme (2.619 letale şi 2.025 neletale).

Pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii economico-financiare, au fost desfăşurate activităţi specifice în urma cărora a fost începută urmărirea penală pentru pentru 1.846 infracţiuni de natură economico-financiară, reţinute în sarcina a 171 persoane cercetate şi ne-am declinat competenţa cu privire la 423 infracţiuni din acest domeniu, pentru care au fost cercetate 170 persoane.

Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală – ca formă superioară de asigurare a unui mediu propice creativităţii, a fost abordată ca o problemă prioritară de inspectoratul nostru, în urma activităţilor desfăşurate fiind constatate 37 de infracţiuni din domeniul drepturilor de autor şi conexe (conform prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare) şi 96 privind drepturile de proprietate industrială (una de falsificare sau substituire de alimente sau alte produse – art. 357 C.P.; una prevăzută de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și 94 prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice).

În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală, a fost începută urmărirea penală cu privire la săvârșirea a 541 de infracţiuni pentru care au fost cercetate 108 persoane și ne-am declinat competența către unitățile de parchet cu privire la 26 fapte, fiind cercetate 4 persoane.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarele penale instrumentate, au fost idisponibilizate / confiscate bunuri în valoare de 676.700 lei.

În anul 2015, pentru combaterea fenomenului evazionist, au fost organizate şi executate 159 de acţiuni, fiind aplicate 639 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 636.400 lei şi indisponibilizate bunuri în valoare de 552.000 lei.

În anul 2015, efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte instituţii cu atribuţii pe linie de silvicultură, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Direcţia Silvică Dâmboviţa, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Prahova, Garda Financiară Dâmboviţa şi Garda de Mediu Dâmboviţa, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.

În acest domeniu au fost sesizate 301 infracţiuni, în urma activităţilor desfăşurate fiind constatate un număr de 387 fapte ( +21,3%).

Pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din acest domeniu au fost organizate şi executate 364 de acţiuni şi controale pe linia circulaţiei materialului lemnos şi 12 controale la instalaţiile de debitat material lemnos.

Privitor la activitatea de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, cu ocazia desfăşurării activităţilor preventive, au fost aplicate 855 de sanctiuni contraventionale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (+ 147 față de anul 2014), în valoare de 555.950 lei și 27 sanctiuni contraventionale conform H.G. nr. 470/2014 pentru aprobarea

Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, în valoare totală de 321.910 lei.

Totodată, au fost reţinute în vederea confiscării cantitatea de 641 m.c material lemnos şi bunuri folosite la săvârşirea delictelor silvice (fierăstrău mecanic, topoare, etc.).

În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, au fost organizate şi executate 35 de acţiuni şi controale în cadrul amenajărilor piscicole, ocazie cu care au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 şi au fost confiscate 225 kg. de peşte diferite specii şi 15 plase monofilament în lungime totală de 445 m.

De asemenea, au fost constatate 16 infracţiuni de braconaj piscicol, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, toate în flagrant delict.

Pentru prevenirea şi combaterea furturilor de produse petroliere au fost organizate 153 de acţiuni şi controale pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de produse petroliere şi componente ale instalaţiilor tehnologice

În anul 2015, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, au fost sesizate 4 infracţiuni de furt din magistralele de transport produs petrolier (-6).

Totodată, am avut permanent în atenţie sporirea calităţii serviciilor oferite comunităţii, în ceea ce priveşte eliberarea pe loc a certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele necunoscute în cazier, născute în judeţul Dâmboviţa, prin ghişeul unic.

Poliţiştii au eliberat 42.860 de copii de pe cazierul judiciar, dintre care 42.420 persoanelor fizice şi 420 persoanelor juridice.

Au fost primiţi în audienţă 1.049 cetăţeni şi înregistrate 4.394 de petiţii, dintre care 4.212 au fost soluţionate şi au rămas în lucru un număr de 172.

În perioada supusă analizei au fost introduse în arest 597 de persoane (436 pe baza ordonanţei de reţinere, 134 pe baza mandatului de arestare preventivă şi 27 în baza mandatului de executare a pedepsei), dintre care 18 minori, 18 femei şi 579 bărbaţi.

În cursul anului 2015, 14 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au participat/participă la diferite misiuni în străinătate, după cum urmează: Germania, Franţa, Ucraina, Haiti, Republica Centrafricană, Bulgaria,

Slovenia.

Exponatele Muzeului Poliţiei Române au fost vizitate de 7.662 persoane, (5.614 adulţi şi 2.48 elevi şi studenţi), precum şi de 95 grupuri organizate,11 delegaţii din România şi 7 delegaţii internaţionale din Germania, Cehia, Bulgaria, Marea Britanie, Franţa, Afganistan şi Polonia.

Poliţia dâmboviţeană s-a remarcat şi în anul 2015, ca una dintre instituţiile implicate activ în lupta împotriva fenomenului infracţional, atât în plan intern, cât şi pe plan extern.

Cunoaşterea realităţilor din societate şi sporirea implicării cetăţenilor alături de poliţie în combaterea fenomenului infracţional, vor permite Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa să aplice cele mai bune practici, realizând punţi de legătură cu toate instituţiile statului abilitate în realizarea justiţiei.

Diminuarea şi controlul fenomenului infracţional, reacţia promptă la solicitările cetăţenilor, protejarea intereselor legale ale acestora şi sporirea încrederii publice constituie deziderate ale activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.