27 aprilie 2024
Biblioteca Judeţeană Târgovişte – Problemele Uniunii Europene

Biblioteca Judeţeană Târgovişte – Problemele Uniunii Europene

“Ca urmare a faptului că există o strânsă colaborare între diferite instituţii de învătământ din județ şi Biblioteca “Gh.N.Costescu” Pucioasa, Punct de informare europeană unde s-au desfăşurat o serie de activităţi menite să aducă un plus de informaţie despre problemele Uniunii Europene şi implicaţiile acesteia asupra ţărilor membre, în ziua de miercuri, 7 martie, a fost organizată o vizita la Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște din cadrul Bibliotecii Judeţene “I.H.Rădulescu” unde, de data aceasta, domnul Vlăduţ Andreescu, info officer, s-a aflat în postura de gazdă şi nu de invitat.

După o scurtă trecere în revistă a secţiilor existente în cadrul Bibliotecii Judeţene şi după o prezentare a specificului acestora, oaspeţii, elevi ai clasei a XII-a de la Grup Şcolar Industrial Pucioasa, însotiţi de profesoarele Mihaela Murgu, Bianca Mihailovici şi bibliotecar Luminiţa Gogioiu au fost invitaţi la etajul II al instituţiei într-un spaţiu special amenajat pentru ateliere de lucru denumit generic Sala pentru adolescenţi şi tineri.

Aici, pe parcursul unei ore, care sincer nici un invitat nu a observat când a trecut, am aflat o mulţime de lucruri noi, iar elevii au căpătat informaţii suplimentare la unele teme de studiu pe care le-au avut de rezolvat în cadrul orelor de curs. Gazda noastra a avut grijă ca timpul petrecut acolo să nu fie numai unul educativ, ci şi foarte plăcut, antrenant. Tema discuţiei din cadrul orei de informare europeană a fost ”Şi eu sunt cetăţean European!” Am aflat ce înseamnă a fi cetăţean european, ce drepturi (respectiv obligaţii) avem noi în această calitate.

Modul atractiv în care s-a făcut prezentarea, punându-se accent pe vizualizarea unor filmuleţe , i-a determinat pe cei prezenţi să solicite susţinerea unor astfel de activităţi şi în şcoala unde învaţă. În continuarea discuţiei, gazda noastră a precizat şi care este obiectivul principal al Centrelor EUROPE DIRECT, acela ca toţi cetăţenii, atât din zonele rurale cât şi din zonele urbane, să poată avea un acces facil la informaţii privind toate domeniile în care Uniunea Europeană îşi desfăşoară activităţile şi modul în care acestea ne influențează viaţa de zi cu zi, având un rol proactiv în stimularea dezbaterilor şi dialogului cu publicul larg, fiind un punct de prim contact cu informaţia europeană pentru dâmbovițeni, și nu numai.

La finalul activităţii toţi elevii au recunoscut că au plecat cu un plus de cunoştinţe referitor la tema discutată, că şi-ar dori ca astfel de evenimente să fie cât mai dese întrucât temele abordate de Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte şi de Punctul de informare de la Pucioasa (din cadrul Bibliotecii “Gh.N.Costescu”) sunt de actualitate şi foarte utile. Au solicitat ca următoarele întâlniri să aducă în dezbatere probleme legate de integrarea europeană, civism şi participare socială.

Domnul Vlăduţ Andreescu a promis că va ţine cont de dorinţele invitaţilor şi se simte mândru că a reuşit să capteze atenţia şi interesul tinerilor, considerând că prin intermediul unor astfel de manifestări se dezvoltă spiritul cetăţenesc faţă de familie şi valorile europene commune, menționând că sentimentul unui destin comun şi al apartenenţei la aceeaşi colectivitate nu poate fi creat decât printr-o conştiinţă culturală comună. Iată de ce, Uniunea Europeană îşi concentrează atenţia nu numai asupra chestiunilor economice, ci şi asupra educaţiei, culturii şi drepturilor cetăţenilor”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial